Antena 3 CNN Life 12 obiceiuri pentru relații fericite și sănătoase | Recomandările unui cunoscut terapeut: "Învățați să vă certați eficient"

12 obiceiuri pentru relații fericite și sănătoase | Recomandările unui cunoscut terapeut: "Învățați să vă certați eficient"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:21 04 Apr 2023 Modificat la 14:22 04 Apr 2023

Julia Samuel, un psihoterapeut britanic cu peste 30 de ani de experință, expune, în cea mai recentă carte a sa, poveștile de viață ale membrilor din opt familii și demersurile sale terapeutice pentru a-i sprijini în vindecarea și schimbarea relațiilor disfuncționale.

În urma ședințelor de terapie din spatele celor opt studii de caz, s-a născut un ghid care conține 12 recomandări de obiceiuri care pot reda starea de bine a familiei.

12 obiceiuri pentru relații fericite și sănătoase

1. Fiți îngăduitori cu voi înșivă, pentru că ajută să avem la fel de multă compasiune faţă de noi înșine cum avem faţă de cei pe care îi iubim. A fi deschis faţă de cei apropiaţi, dezvăluind cine suntem cu adevărat sub măștile noastre, este ceea ce, în cele din urmă, ne permite să ne simţim mai conectaţi și mai încrezători.

2. Comunicați unii cu ceilalți în mod deschis și eficace. Să știm că și noi contăm este o nevoie esenţială în relații. Iar comunicarea deschisă este aceea în care ascultarea este la fel de importantă ca exprimarea, unde toate sentimentele, ideile, punctele de vedere și opiniile sunt permise.

Citește și: Cele nouă obiceiuri pentru o viață fericită, dezvăluite de un studiu Harvard care durează de peste 80 de ani

3. Învățați să vă certați eficient, pentru că nu există relaţii apropiate fără neînţelegeri. Tocmai prin dezvoltarea puterii de a suporta și gestiona aceste dezacorduri și neînţelegeri învăţăm despre noi înșine și despre celălalt. Trebuie să permitem exprimarea sentimentelor ostile, furioase, dificile și pline de gelozie: când le ţinem pentru noi, ele capătă amploare și se transformă în simptome fizice sau probleme emoţionale.

4. Permiteți și diferențe de opinii. În familiile care permit o contribuţie variată din partea tuturor membrilor lor și nu urmează o singură cale „corectă“, va exista o bază mai profundă de sprijin reciproc în eventualele situaţii dificile, așa cum acestea tind să apară întotdeauna. Punctele de vedere înguste asigură doar un sprijin superficial.

5. Inițiați de cinci ori mai multe interacțiuni pozitive decât negative, în care fiecare membru al familiei, inclusiv voi, să se simtă respectat, apreciat și ascultat.

6. Stabiliți limite între voi, pentru sănătatea fizică și psihică. Aceste limite vor fi adaptate și modificate pe parcursul vieţii unei familii.

7. Țineți cont de dinamica puterii.  Pentru ca o familie să funcţioneze cu succes, fiecare membru, indiferent de vârstă, trebuie să simtă că are capacitate de acţiune în propria viaţă, că sentimentele și gândurile sale sunt luate în considerare și au valoare în acele decizii.

8. Faceţi‑vă timp pentru distracție. Poate fi vorba despre activităţi simple, cum ar fi vizionarea unui film împreună, jucatul unui joc sau pregătirea unui tort. Astfel se poate elibera tensiunea și-i poate permite bucuriei să izvorască din plăceri simple și ludice.

9. Transformați obiceiurile în ritualuri. Fiinţele umane sunt produse ale obișnuinţei și este util să transformăm obiceiurile familiale în ritualuri semnificative: acestea dau suflet familiilor.

10. Permiteți schimbarea în interiorul familiei. Oricât de dificil ar fi, trebuie să ieșim din zona noastră de confort și să permitem schimbării să ne transforme. Rigiditatea poate transforma familiile în unităţi fragile, ceea ce favorizează apariţia rupturilor.

11. Reflectați asupra propriei voastre persoane și asupra tiparelor familiale. Capacitatea fiecărui membru al unei familii de a privi în interior și la exterior în mod reflexiv, de a reflecta la ceea ce gândește, reprezintă o componentă importantă pentru familiile sănătoase.

12. Comportați‑vă cu ceilalți așa cum vă doriți să se comporte ei cu voi. Fiecare membru al familiei noastre învaţă de la noi, prin acţiunile și alegerile noastre, prin modul în care comunicăm și maniera în care ne trăim viaţa. Iubirea în familie se manifestă atât prin ceea ce facem, cât și prin însăși prezenţa noastră.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole