Cel puţin 11 persoane din aceeaşi familie au fost ucise vineri în explozia unei bombe amplasate la marginea unei şosele în timp ce se îndreptau spre o nuntă în estul Afganistanului, a anunţat un oficial afgan, relatează Reuters.
Cinci femei, cinci copii şi un bărbat aflaţi într-un vehicul au fost ucişi, iar o femeie şi doi bărbaţi au fost răniţi în explozia ce a avut loc în provincia Logar, la sud de capitala Kabul, a afirmat Mohammad Halim Fedayee, guvernator provincial.
'Toţi erau membri ai aceleiaşi familii' şi se îndreptau spre o nuntă, a afirmat el.
Atacul nu a fost revendicat deocamdată, dar Naţiunile Unite au criticat grupuri insurgente precum talibanii care plasează bombe la marginea unor drumuri şi care lovesc adesea civili.
În primele patru luni ale anului 2017 s-a înregistrat cel mai mare număr de victime în rândul copiilor în conflictul din Afganistan, au anunţat luni Naţiunile Unite, cu cel puţin 283 de morţi şi 704 de răniţi până la sfârşitul lunii aprilie.
Anul trecut, cel puţin 3.498 de civili au fost ucişi şi 7.920 au fost răniţi, o creştere combinată de 3% faţă de 2015, potrivit unui raport ONU difuzat vineri.