Liberalii speră încă că vor apuca după alegeri frâiele guvernării. Dacă realiștii din partid speră la un scor de cel mult 27-28%, cei mai optimiști liberali mizează pe un scor trecut de pragul de 30%, pe concursul formațiunilor mici care vor intra în parlament, dar și pe unele jocuri de culise din interiorul ALDE și PSD care să le aducă noi parlamentari în rândurile mult doritei majorități în viitorul legislativ.
În ultima săptămână de campanie, liderii liberali au marșat pe tactica aducerii a cât mai mulți români la urne prin prezentarea tabloului apocaliptic pe care l-ar putea induce instaurarea unei guvernări PSD-ALDE. O prezență cât mai ridicată la alegerile parlamentare asigură liberalilor și scorul prin care pot să rămână în cărțile viitoarei guvernări, dar și accesul unor formațiuni mai mici precum USR și PMP. Mai mult, o prezență care se apropie de 45% la nivel național, oferă șansa mult dorită de a a înregistra cel puțin același scor la locale , de 32%, situație în care la majoritatea mult dorită și-ar putea aduce contribuția și alți actori politici care joacă la dublu în interiorul ALDE și PNL.
În prezent, la nivel public, conducerea liberală flutură doar varianta unei guvernări alături de USR și, eventual, UDMR. Nimic nu este asumat clar când vine vorba de PMP, formațiunea condusă de Traian Băsescu, a cărui intrare în viitorul Parlament ar putea înclina balanța în favoarea unui Cabinet Cioloș 2. Recent, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat că dialogul pentru formarea unei majorităţi ar trebui purtat cu toate partidele care trec pragul electoral, mai puţin cu PSD, dar inclusiv cu PMP, dacă va trece pragul electoral. Buşoi o contrazice pe Alina Gorgiu, care a declarat că, dacă PMP "intră în Parlament este o variantă de nefrecventat de către PNL".
De pe margine, Traian Băsescu asistă, râzând, la declarațiile contradictorii emise pe mai multe voci din zona PNL și se limitează să le arunce un singur avertisment. "Este adevărat, și doamna Gorghiu, pe unde poate, strigă că ea nu vrea cu PMP-ul. Mă rog, nu aș vrea să i se întâmple ca la alegerile locale când ne căuta, dar prea târziu", a spus Băsescu.
În culise însă, liberalii nu doar că l-ar primi pe Băsescu cu brațele deschise, dar mizează și pe aportul viitorilor parlamentari ALDE pentru a consolida o eventuală majoritate parlamentară. Așa cum stiripesurse.ro a arătat, deja s-au purtat o serie de tratative cu fostul liberal Daniel Chițoiu în acest sens, dar care nu angajează întregul ALDE. Apropiații lui Tăriceanu îi cunosc de ceva vreme planurile.
"Chițoiu acționează de capul lui. Se vrea la guvernare cu orice preț, nu-l interesează dacă se va întâmpla cu sau fără Tăriceanu alături. De asta și-a lăsat toate opțiunile deschise. Dacă PSD va obține cu ALDE majoritatea, nu va avea curaj să plece, pentru că nimeni nu-l va urma. Dacă PNL va lua peste 30%, mai mult ca sigur că va încerca să rupă ALDE și să plece cu o parte din parlamentari la PNL. Dar suntem pregătiți și pentru un astfel de scenariu, cea mai mare parte din noi vor rămâne alături de Tăriceanu", ne-a dat asigurări un vicepreședinte ALDE sub imperiul anonimatului.
Chiar dacă Chițoiu a reacționat vehement, acuzând existența unei campanii de dezinformare orchestrată de PNL împotriva sa, surse liberale ne-au informat că discuțiile avute au avansat până la funcții și poziții în viitoarea formulă de Guvern. "Ne-a cerut două portofolii de miniștri în schimbul voturilor cu care va veni", ne-au explicat sursele citate.
Liberalii nu mizează însă numai pe posibila defectare a a lui Chițoiu și tovarășilor acestuia din ALDE. Daniel Constantin și ai săi foști conservatori ar constitui premiul cel mare, dar totul depinde de cum va juca un personaj din interiorul. PSD.
"Constantin nu ascultă decât de un singur om și acela este. știți voi cine. Iar acesta nu are niciun interes să-l vadă pe Dragnea câștigător în competiția pentru Palatul Victoria cu aportul ALDE, ci mai degrabă să-l împiedice. Dacă PSD câștigă alegerile și dă Guvernul, Ponta spune adio unei eventuale reveniri în fruntea PSD în următorii ani. În cazul în care social-democrații nu pot să facă majoritatea parlamentară necesară, atunci poziția lui Dragnea se va șubrezi în interiorul partidului său și unii își pot lua revanșa. Așa că dacă Daniel Constantin primește verde, putem rupe 70% din parlamentarii ALDE", ne-au dezvăluit sursele citate adevărata miză a jocului pe două fronturi dus în direcția ALDE.