Antena 3 CNN Actualitate 100 de minute: Când începe evaluarea Laurei Codruța Kovesi, la Ministerul Justiției

100 de minute: Când începe evaluarea Laurei Codruța Kovesi, la Ministerul Justiției

<1 minut de citit Publicat la 16:10 16 Mar 2017 Modificat la 16:10 16 Mar 2017

Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi va avea o întâlnire cu ministrul Justiției, în scopul evaluării sale, abia după ce se va întoarce din Bulgaria, unde participă la un seminar.

Potrivit corespondentului Antena 3, Laura Codruța Kovesi ar urma să se întoarcă în țară vineri, iar vineri după-amiază să meargă la Ministerul Justiției.

Ministrul Justiției Tudorel Toader a început evaluarea șefilor de Parchete și a avut deja o primă întâlnire, miercuri, cu Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După această întâlnire, Augustin Lazăr a declarat joi că ministrul Justiţiei nu i-a cerut demisia iar discuţia a fost "foarte clarificatoare şi pozitivă, ceea ce este un fapt bun”.

Anunțul referitor la această evaluare a fost făcut pe 12 martie, la Antena 3, chiar de ministrul Justiției, Tudorel Toader, în contextul scandalului referitor la anchetarea Ordonanței 13.”Voi face o evaluare a lor. După evaluare, voi stabili măsurile pe care le voi lua”, a spus atunci ministrul Tudorel Toader.

CCR: DNA nu avea competenţa să facă cercetări penale privind oportunitatea şi legalitatea OUG 13

Curtea Constituțională a decis că Direcția Națională Anticorupție și-a depășit competențele atunci când a început anchetarea Guvernului Grindeanu pe tema unor acte normative.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole