Antena 3 CNN Actualitate 100 de minute: Ana Maria Nedelcu, acțiune la CEDO ca să își păstreze copilul

100 de minute: Ana Maria Nedelcu, acțiune la CEDO ca să își păstreze copilul

<1 minut de citit Publicat la 18:32 07 Iun 2016 Modificat la 18:32 07 Iun 2016

E un pas extraordinar spre soluționarea tragediei prin care trec, a comentat Ana Maria Nedelcu decizia ÎCCJ de a respinge cererea formulată de autorităţile judiciare canadiene de extrădare a sa în Canada.

Românca acuzată că şi-a răpit copilul născut în Canada şi l-a adus în România a venit în platoul emisiunii ”100 de minute”, unde a vorbit despre acțiunile viitoare în justiție.

”Mâine avem un recurs la Tribunalul București, căci noi aveam suspendată executarea pentru copil, însă tatăl a făcut recurs și mâine se judecă. Am avut o primă înfățișare, se numește comitet de divergență, iar mâine nu știu exact ce se va întâmpla”, a spus Ana Maria Nedelcu.

Ana Maria Nedelcu a precizat că va depune la CEDO un dosar cu privire la situația în care se află, în speranța că jurisprudența CEDO va fi în favoarea ei.

Întrebată de Alessandra Stoicescu în ce stare este fiul ei, femeia a răspuns că a încercat să îl țină departe de acest scandal.

Etichete: 100 de minute
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole