ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Fostul şef al statului Traian Băsescu a vărsat câteva lacrimi duminică, la lansarea candidaților la parlamentare, atunci când, pe ecran, a revăzut războaiele politice din ultimii 10 ani, timp în care a condus România, potrivit Adevarul.ro.
În faţa a peste 6.000 de delegaţi disciplinaţi, Traian Băsescu a promis că va lupta încă zece ani cu Sistemul. Pentru acest scop, Băsescu nu mai are nevoie de un partid format din tineri, ci din oameni cu state vechi în politica, oferta electorală a PMP la alegerile parlamentare.
PMP şi-a lansat duminică candidaţii la parlamentare, în aceeaşi Sală a Palatului în care, în urmă cu un an, Traian Băsescu era ales preşedinte al partidului. Singura diferenţă faţă de Congresul de anul trecut a fost numărul delegaţilor, cu 1.000 în plus.