REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că este rezervat în a descrie scenarii de viitor și preferă să aștepte rezultatele finale pentru a vorbi mai mult despre acest vot.
Liderul ALDE i-a chemat „în ALDE pe toţi aleşii şi membrii PNL dezamăgiţi de modul în care partidul a fost condus împotriva principiilor elementare ale liberalismului”, într-un mesaj pe o rețea de socializare.
„Doresc să mulţumesc celor care ne-au dat votul lor în această zi extrem de importantă, o zi de cotitură pentru România. Acest vot înseamnă în primul rând un vot de încredere pentru valorile liberale pe care le reprezentăm, pentru democraţie, pentru libertate, pentru respectul drepturilor individului.