Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Prima conferință de presă a lui Liviu Dragnea, de la câștigarea alegerilor parlamentare. Principalele declarații

Prima conferință de presă a lui Liviu Dragnea, de la câștigarea alegerilor parlamentare. Principalele declarații

3 minute de citit Publicat la 20:10 15 Dec 2016 Modificat la 20:10 15 Dec 2016
o_1b41qr32m189sg3d7t4o9566s8.JPG
Foto: INTACT Images

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a organizat joi seară prima conferință de presă de după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare.

“Este prima mea conferință de presă organizată după alegerile de duminică și vreau să mulțumesc românilor care au participat la vot și celor care ne-au acordat o încredere foarte mare, care ne obligă și ne responsabilizează. Acest nivel de încredere, acest procent și număr de mandate pe care le-am obținut ne obligă să abordăm cu toată seriozitatea guvernarea.”

URMĂREȘTE DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI PSD

Iată principalele declarații ale președintelui PSD:

PSD își reafirmă deschiderea de a colabora cu președintele României, Klaus Iohannis.

Am sperat că toată lumea va înțelege că s-a terminat campania. Au continuat atacurile murdare, la adresa mea și la adresa unor colegi de-ai mei. PSD a câștigat fără echivoc și fără dubiu aceste alegeri. Românii nu au votat nici pentru un guvern tehnocrat, nici pentru unul liberal. Cei care ne ignoră sau vor să ignore votul democratic și liber al românilor, din 11 decembrie, nu numai că greșesc, dar încalcă voința cetățenilor și nu în acest fel vor reuși să își recapete încrederea sau credibilitatea.

Programul nostru de guvernare a fost unul votat politic, guvernul va fi monitorizat în permanență de către un grup de specialiști, stabilit la nivelul partidului, care va urmări realizarea tuturor angajamentelor asumate în timpul campaniei. Această echipă va face lunar rapoarte privind eficiența actului de guvernare și va face propuneri, de orice natură.

La 1 ianuarie sperăm să intre în vigoare legea eliminării celor 102 taxe. Dacă decizia va fi favorabilă, sperăm ca președintele să o promulge rapid. Mai sperăm ca președintele să promulge legea privind creșterea veniturilor din educație și sănătate. În cazul în care, din diverse motive, aceste legi nu vor fi publicate în MO, am găsit proceduri ca în prima lună din 2017, ele să fie adoptate și să producă efecte.

După învestirea noului guvern, vom crește salariul minim de la 1.250 la 1.450.

Bursele studențești vor crește de la 86 de lei la 201 lei, pentru fiecare student în parte.

Pensia minimă va crește de la 400 de lei la 520 de lei.

În afară de medicamentele compensate, pentru fiecare boală va fi acordat un medicament – cel recomandat – cu compensare integrală.

Asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru toți studenții din România.

Achiziționarea a 3.000 de ambulanțe pentru toate satele din România.

PSD și ALDE au un număr îndeajuns de mare pentru a forma majoritate în ambele Camere. PSD și ALDE au 54% din numărul total al parlamentarilor. Condiția matematică este îndeplinită. În ceea ce privește condiția politică, eu cred că aceasta a fost îndeplinită de români, duminică, la vot. Cine nu are de gând să respecte votul de duminică înseamnă că nu respectă democrația și nu respectă suveranitatea acestui popor.

Referitor la consultările inițiate de președintele României: Atâta timp cât nu se finalizase procesul de numărătoare al mandatelor, nu aveam de ce să mergem la aceste consultări, care oricum nu au avut rezultat. Așa cum și domnul președinte a tot spus că a enunțat dinainte de campanie niște condiții, și eu am spus în campanie că nu putem să mergem la consultări decât în limitele constituției, adică după convoncarea noului Parlament.

Referitor la discuția mea cu domnul Dacian Cioloș: duminică seară am primit mai multe apeluri de la domnul Cioloș. În final, am răspuns. Și mi-a spus că dorește să avem o întâlnire referitoare la anumite intenții ale Guvernului și că i s-a părut firesc să poarte o discuție cu partidul care a câștigat alegerile. Fiind anunțat în presă, în mod cinstit, l-am invitat la sediul PSD, așa cum a venit și prima dată, când a cerut votul de învestitură. Inițial a zis da, ulterior nu a mai venit. Am convenit ca a doua zi, la ora 11:00, să avem această discuție la telefon. Și mi-a spus despre dorința de a proroga niște acte normative anunțate mai devreme. I-am spus că are toată deschiderea și puterea de a lua orice decizie pe care o consideră corectă, am apreciat faptul că a dorit să vorbim acest lucru, ce m-a deranjat a fost atitudinea domnului ministru Pîslaru, care nu știu dacă știa cine pe cine a sunat sau încă era în campanie și nu apucase să pună frână.

×
x close