Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Dezastrul în PNL continuă. Se cere schimbarea conducerii partidului

Dezastrul în PNL continuă. Se cere schimbarea conducerii partidului

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 23:33 11 Dec 2016 Modificat la 23:33 11 Dec 2016
fegg.jpg

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, s-a declarat nemulţumit de scorul obţinut de PNL în alegerile parlamentare, anunţat de exit poll-uri, şi a declarat duminică seara că sunt necesare alegeri ''cât mai repede, în judeţ şi în ţară, la nivelul PNL, pentru a se ajunge la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice''. 

''Noi trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL. Până la alegeri cineva trebuie să joace rolul de preşedinte, că-l joc eu, că-l joacă alţii, este prea puţin important, dar trebuie să ajungem la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice, şi asta cât mai repede'', a afirmat Nicolae Robu. 

Întrebat de presă dacă PNL ar fi fost mai ''coagulat'' în jurul lui Dacian Cioloş ca preşedinte al PNL, Robu a spus că ''mai multe lucruri vom spune după ce vom vedea cifrele exacte şi vom face şi o analiză serioasă să vedem tot ceea ce s-a întâmplat''. 

''O să discutăm de mâine încolo, după ce avem datele. Sunt foarte multe lucruri de spus, eu, din păcate, am intuit foarte mult din ceea ce s-a întâmplat, dar nu vreau să vorbesc acum prea multe'', a punctat Robu. 

×
x close