ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Medicul neurochirug Leon Dănăilă, care deschide listele PNL la Senat, a afirmat, joi, la depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, că își dorește un loc în Comisia de Sănătate, nu funcția de ministru al Sănătății.
”Știu că politica e o știință foarte grea, poate mai grea uneori decât medicina, specialitatea pe care o fac eu. Eu îi tratez la fel pe prieteni și pe dușmani, pe cei bogați și pe cei săraci. În politică nu e așa. Am constatat că sunt lucruri diferite”, a spus medicul Dănăilă.
Întrebat de jurnaliști dacă ar accepta funcția de ministru al Sănătății, neurochirurgul a răspuns că își dorește să poată profesa în continuare și că vrea un loc în Comisia de Sănătate.