ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Șase candidați independenți și 12 partide politice se vor bate la alegerile din decembrie, la București, la Camera Deputaților, potrivit ziarulring.ro.
1. Costel Vişinel Bălan - este primul candidat independent înscris în cursa pentru Bucureşti. În vârstă de 29 de ani, Bălan provine din sistemul de protecție a copilului, iar în ultimii ani s-a implicat ca voluntar în mai multe proiecte social-educaționale.
2. Remus Cernea - politician şi activist, şi-a câştigat primul mandat de parlamentar în 2012, când a candidat pe listele USL în Constanţa. Cernea s-a făcut remarcat prin mai multe proiecte legislative controversate, precum parteneriatul civil, dar şi protejarea delfinilor din Marea Neagră.
3. Gabriel Ion Lință - are 49 de ani și este un om de afaceri din Bucureşti care până în prezent nu a avut nicio activitate politică. Totodată, el a fondat şi „Mişcarea de Normalizare a României”.
4. George Alexandru Manciu - este un tehnocrat cu patru ani experienţă în administraţia publică locală. În 2012, Manciu s-a autosuspendat din Baroul București și s-a alăturat echipei sectorului 3.
5. Theodor Paleologu - fost ambasdor şi ministru al culturii în Guvernul Boc, este membru al Camerei Deputaţilor din 2008, fiind ales în primul mandat din postura de candidat al PDL, iar în 2012, din partea Alianţei România. În 2014, Paleologu a demisionat din PDL pentru a se alătura PMP. Apoi a părăsit partidul condus de Traian Băsescu și s-a alăturat PNL.
6. Elena Udrea - fostul ministru al Turismului este probabil cel mai cunoscut candidat independent la parlamentarele din acest an. Deputat tot din 2008, Udrea a fost până acum membră a trei partide politice - PNL, PDL şi PMP. În ultimul timp, Udrea a fost mai mult în atenţia publică din cauza numeroaselor dosare penale în care este cercetată.
În afară de cei şase independenţi, pentru fotoliile de deputaţi mai luptă şi candidaţii din 12 partide politice. Astfel, potrivit BEM, pe liste s-au înscris: PNL, UDMR, ALDE, PMP, PRU, PSR, USR, PRM, PER, Alianţa Noastră România şi Partidul Noua Românie.