Alegeri parlamentare 2016. PSD Alba a depus plângeri la Biroul Electoral Judeţean Alba şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie în care sesizează că PNL a continuat campania electorală pe reţelele de socializare. BEJ a admis sesizarea social-democraţilor şi a cerul PNL Alba să retragă postările.
”PNL sau lideri PNL (Florin Roman, Ion Dumitrel, Mircea Hava) au distribuit pe reţele de socializare mesaje sponsorizate de îndemn la vot sau îndemnuri directe la vot. Aceste fapte sunt interzise de legea electorală şi constituie contravenţie”, se arată în comunicatul PSD Alba.
Biroul Electoral Judeţean Alba a admis plângerea formulată de PSD Alba şi, prin decizia nr. 33, a dispus ca PNL să retragă postările respective.
De asemenea, membrii BEJ Alba au transmis sesizarea PSD Alba către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba pentru verificarea acesteia şi luarea măsurilor legale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, poliţiştii fac verificări în acest caz şi nu a fost dispusă încă nicio sancţiune.