ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Tehnocraţia este bună, dar este prea limitată, iar fără politică nu se pot aplica legi generale în niciun domeniu, a declarat luni academicianul Leon Dănăilă, propus candidat la Senat pe listele PNL în Bucureşti.
"Fără politică nu se pot aplica nişte legi generale în niciun domeniu. Tehnocraţia este bună, dar este prea limitată. Oamenii politici au vederi mai mari, includ şi tehnocraţia, dar şi politica, vederea în general în ansamblul activităţii unui individ, care este obligat să depună nişte eforturi pentru a învăţa şi pe ceilalţi. Din cauza aceasta, politica este foarte bună, este o şcoală pentru mine pentru a aplica ceea ce în practică am făcut, în practica neurochirurgicală. Sper că am făcut în practica neurochirurgicală cum niciun alt medic nu a făcut în ţara noastră", a spus Dănăilă, după ce a participat la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El şi-a exprimat speranţa că va face o conexiune foarte bună între politică şi activitatea profesională.
"Având o activitate profesională foarte intensă şi fiind un exemplu sper că şi în politică să ia mulţi exemplul de la felul cum mi-am condus eu secţia, dar şi activitatea neurochirurgicală", a afirmat medicul.
Leon Dănăilă a arătat că prin activitatea sa a vrut să demonstreze că în România sunt oameni de ştiinţă, chiar cu salarii mediocre, mici, care pot face performanţă la nivel internaţional.
"Cercetarea costă foarte mult, m-a costat foarte mult şi faptul acesta m-a făcut să vând şi maşina'', a mai spus Leon Dănăilă.
La rândul său, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a arătat că Leon Dănăilă este o personalitate.
"Dl academician este una dintre personalităţile de la care avem foarte mult de învăţat şi din experienţa căruia putem să aflăm foarte multe lucruri. (...) Cred că în postura domniei sale în Parlamentul României experienţa, expertiza, modestia, felul în care înţelege sistemul de sănătate din România ne vor fi extrem de folositoare pentru a schimba lucrurile în bine. Prezenţa domniei sale este şi un semn simbolic că PNL apreciază valoarea pentru că dl academician Leon Dănăilă chiar dacă nu a avut niciodată puterea unui politician a făcut mai multe pentru România decât a făcut majoritatea politicienilor, îmi pare rău să o spun, sigur că mă includ în această categorie, în comparaţie cu personalitatea uriaşă a dlui academician Dănăilă majoritatea politicienilor par mediocri", a declarat Buşoi.
Potrivit acestuia, Dănăilă "nu este, nu va deveni un om politic şi nu va intra în lupta de zi cu zi cu care România s-a obişnuit".
"Va rămâne dedicat meseriei, ştiinţei şi ajutării oamenilor pe care îi îngrijeşte încă în fiecare zi, dar în momentul în care va fi în Parlament va fi extrem de folositor, fiindcă are experienţa, expertiza, motivaţia şi mai ales autoritatea morală uriaşă ca să impună anumite linii pe care noi toţi trebuie să le urmăm", a susţinut Buşoi.