ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Pentru alegerile din 11 decembrie, s-a organizat cel mai mare număr de secţii de voturi din străinătate, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuț Vâlcu.
În plus, el a precizat că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca cetăţenii români din străinătate să poată vota în condiţii optime.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al MAE amenționat că sunt cu 111 secții mai mult decât la alegerile parlamentare din 2012 și cu 123 față de prezidențialele din 2014.
Totodată, pot vota peste hotare doar cetățenii români care au domiciliul sau reședința în străinătate.
Cei care locuiesc în România și care în ziua alegerilor se află ca turişti în străinătate nu pot vota decât în ţară.
Informațiile au fost prezentate miercuri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.