ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Nicușor Dan acuză PSD că pune bețe în roate partidului pe care îl reprezintă, după ce Biroul Electoral Central a decis să respingă înregistrarea semnului electoral depus de către Uniunea Salvaţi România (USR).
Într-o intervenție telefonică la 100 de minute, de la Antena 3, Nicușor Dan a acuzat PSD-ul că îl acoperă de contestații în județe.
”Sunt aproximativ 40 de contestații în aproape toate județele țării”, a spus Nicușor Dan, arătând că cei care le semnează sunt de la Partidul Ecologist și o doamnă pe nume ”Petruț”, care ”a colaborat cu avocatul care reprezintă PSD”.
Contactat telefonic la Antena 3, Liviu Dragnea a afirmat că nu există nicio contestație a PSD la adresa USR, arătând că PSD-ul însuși se confruntă cu diferite contestații în anumite județe, însă ”nu se victimizează” și continuă să se apere.
”În niciun județ PSD-ul nu a depus contestații împotriva USR-ului. Nu avem o astfel de abordare. Nu înțeleg de ce vor să se victimizeze în felul acesta”, a spus Liviu Dragnea.
BEC a respins folosirea acestei sigle de către USR, săptămâna trecută, pe motiv că este asemănătoare cu cea a Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), lucru interzis de lege.
“Noi am propus o siglă, cea cu triunghi, BEC a considerat că USR nu are acceptul USB. Azi am făcut o nouă cerere, în care am dat un accept explicit al USB pentru ca USR să folosească sigla. Dacă nici această cerere nu va fi acceptată, vom candida cu semnul permanent. Avem până la 1 noiembrie termen pentru a propune BEC o nouă siglă. Nouă ni s-a părut un formalism excesiv. USB a folosit sigla de triunghi în campania pentru locale, am vrut să folosim pentru USR aceeași siglă. BEC a considerat că nu este suficient și de aceea am revenit cu o nouă cerere, ca să putem folosi sigla”, explica la acea vreme Nicușor Dan.