Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 Se cere amânarea alegerilor locale

Se cere amânarea alegerilor locale

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 19:42 04 Mai 2016 Modificat la 19:42 04 Mai 2016
stamp.jpg
Foto: Agerpres

ALEGERI LOCALE 2016. Amânarea alegerilor locale, astfel încât să existe suficient timp pentru reverificarea listelor de semnături, a fost solicitată miercuri premierului Dacian Cioloș, de către M10, 200 pentru București, Noua Republică, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și Uniunea Creștin Democrată din România, informează agerpres.ro.

ALEGERI LOCALE 2016. De asemenea, cele cinci formațiuni au depus o solicitare către Biroul Electoral Central cu privire la reverificarea listelor de semnături depuse de toți candidații din București, după cum se arată într-un comunicat transmis presei.

"În contextul actual, în care există indicii puternice de fraudă la nivelul municipiului București, dar și în alte județe din țară, solicităm amânarea alegerilor locale prin hotărâre de Guvern, astfel încât toate listele de susținători depuse să poate fi reverificate. Dacă alegerile se țin în aceste condiții, întregul proces electoral este pus sub semnul întrebării", precizează PACT în comunicat.

ALEGERI LOCALE 2016. Conform sursei citate, majoritatea formațiunilor politice noi, locale și naționale, precum și candidații independenți au întâmpinat probleme în a reuși să strângă numărul necesar de semnături pentru a candida la alegerile locale.

"În schimb, partidele vechi au reușit să scoată din condei, sfidând legea și cetățenii, semnăturile necesare, într-un timp foarte scurt, în unele cazuri existând doar două — trei zile între anunțul candidaturii și depunerea candidaturii. Ne întrebăm cum pot astfel de partide și astfel de candidați, care intră în cursa electorală cu semnături de susținere asupra cărora există suspiciuni că au fost falsificate, să reprezinte cu responsabilitate și în mod onorabil cetățenii, să gestioneze banii publici în mod cinstit și transparent și să pună interesul public, al cetățenilor deasupra intereselor personale și de grup", se arată în comunicat.

ALEGERI LOCALE 2016. Cele cinci formațiuni solicită BEC reverificarea sistematică (inclusiv prin sondaj) sub aspectul veridicității a tuturor listelor de semnături depuse în București de partidele politice și candidații la alegerile locale din 5 iunie. 

ALEGERI LOCALE 2016. De asemenea, Biroului Electoral Central i se cere să comunice public modalitatea prin care Birourile Electorale de Circumscripție din București efectuează controlul și validarea datelor înscrise în listele de semnături.

×
x close