Robert Negoiţă, candidatul Alianţei PSD+UNPR la funcţia de primar al sectorului 3, spune că a venit să voteze pentru că iubeşte acest sector.
El şi-a exprimat convingerea că locuitorii sectorului 3 al Capitalei vor fi "campioni" la prezenţa la urne.
"Am venit la vot cu speranţa şi chiar convingerea că noi, sectorul 3, nu suntem campioni doar la reabilitare termică, doar la şcoli, spaţii verzi şi locuri de joacă, ci am convingerea că vom fi campioni şi la prezenţa la vot. Da, am venit la vot pentru că iubesc sectorul 3 şi toţi cei care iubesc sectorul 3 vor ieşi astăzi la vot. Aşa ne arătăm noi ataşamentul faţă de sector", a declarat Negoiţă, după exercitarea dreptului de vot.
Robert Negoiţă a venit să voteze împreună cu fiul său, care şi-a exprimat dreptul constituţional pentru prima dată, după ce în luna martie a împlinit 18 ani.
Conform Biroului Electoral Central, până la ora 10,00, în sectorul 3 au votat 4,17% dintre alegători.