Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 Ludovic Orban: Cred că am stat prea mult cu conduceri care nu au fost legitimate prin votul oamenilor

Ludovic Orban: Cred că am stat prea mult cu conduceri care nu au fost legitimate prin votul oamenilor

1 minut de citit Publicat la 14:52 06 Iun 2016 Modificat la 14:52 06 Iun 2016
orban.jpg
Foto: Agerpres

Deputatul liberal Ludovic Orban a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că partidul are probleme mari de care trebuie să se ocupe și Predoiu nu trebuie fie scos țap ispășitor.

„Înfrângerea este, fără discuție, în Capitală. Cauzele acestei înfrângeri sunt foarte multe și evident trebuie analizate cu maximă seriozitate, pentru a recâștiga cetățenii bucureșteni care au opțiuni de centru-dreapta, dreapta.”

“Când mi s-a deschis acel dosar penal, eu am făcut pasul înapoi, pentru că așa am considerat normal. Problema este că după retragerea mea, partidul a luat un șir de decizii primite extrem de prost de public. Două desemnări și, în cele din urmă, PNL a fost sancționat de bucureșteni pentru asta.”

Întrebat despre cine ar trebui să își asume eșecul PNL, Orban a explicat că Predoiu nu trebuie scos țap ispășitor.

“Nu cred că domnul Predoiu trebuie scos țai ispășitor. Să ne aducem aminte că domnul Predoiu nu voia să candideze la Primărie, avea cu totul și cu totul alt obiectiv și în ultimă instanță a acceptat să candideze, făcând un sacrificiu pentru partid, știind că nu este poziția cea mai bună pentru el.”

“Nu vreau să începem acum să facem o analiză a acestor alegeri, dar, lăsând la o parte Bucureștiul, cea mai dureroasă înfrângere, practic este inexplicabil cum a ajuns PSD să câștige tot Bucureștiul, mai ales după două mandate nefericite ale lui Sorin Oprescu, tot din zona PSD, dar asta este opțiunea bucureștenilor, pe care o respectăm. Alegătorii nu greșesc, este o regulă de bază. În mod evident, PNL, la nivel național nu și-a atins țintele și trebuie să ia toate deciziile, care să dea șansă PNL de a echilibra lupta politică și de a atinge obiectivul pentru alegerile parlamentare.”

Cât despre responsabilitate, Ludovic Orban a evitat să dea nume, dar a indicat că există probleme la nivelul conducerii partidului.

“Cred că am stat prea mult timp cu conduceri care nu au fost legitimate prin votul oamenilor. Cred că în partid trebuie să existe șansa bazei partidului de a își alege liderii. Putem să spunem că ar fi nevoie de un Congres, cred că este util acest lucru. Noi suntem după fuziune, s-a cam terminat fuziunea, în principiu, cred, dar avem nevoie ca cei care reprezintă partidul să fie legitimați de baza partidului.”

×
x close