Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 Incidente la vot în județul Bistrița. Erori de operare al sistemului informatic

Incidente la vot în județul Bistrița. Erori de operare al sistemului informatic

<1 minut de citit Publicat la 11:16 05 Iun 2016 Modificat la 11:16 05 Iun 2016
technology-785742_960_720.jpg

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru Petrişor, a declarat că singurele incidente sesizate duminică dimineaţa, până la ora 10,30, în legătură cu alegerile locale au fost legate de anumite erori de operare a sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot, transmite Agerpres.

"Votarea se desfăşoară relativ normal, în coordonate normale. Au fost sesizate câteva incidente legate de noutatea acestor alegeri - sistemul informatic introdus, dar s-au rezolvat şi acestea. Se pare că au fost erori de operare, respectiv eroare umană, şi nu problemă de sistem", a spus Petrişor. 

Potrivit preşedintelui BEJ, incidentele au fost sesizate la secţii de votare din mediul rural. 

În judeţul Bistriţa-Năsăud, prezenţa la urne la ora 10,00 era aproape de media naţională - 7,91%, cele mai ridicate procente fiind înregistrate în comunele Şanţ (19,87%), Parva (14,96%), Ciceu Giurgeşti (14,66%), Romuli (13,33%) şi Sânmihaiu de Câmpie (12,83%), în timp ce pe ultimul loc se află municipiul Bistriţa, cu doar 4,14%.

×
x close