Preşedintele unei secţii de votare din comuna Maieru, judeţul Bistriţa-Năsăud, este acuzat de fraudă la vot, după ce, deşi are domiciliul în altă localitate, a reuşit să voteze la alegerile locale chiar în secţia pe care o conduce.
În acest caz, poliţia a întocmit dosar penal pe numele bărbatului, cercetările fiind continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru Petrişor, spune că preşedintele respectivei secţii din Maieru nu poate fi înlocuit, în ciuda celor întâmplate.
"La nivelul unei secţii de la nivelul circumscripţiei comunale Maieru, preşedintele secţiei de votare, care are domiciliul în Sângeorz-Băi, a votat la secţia de votare unde a fost desemnat, cu toate că nu are domiciliul, dar nici reşedinţa. Practic, nu ar fi putut să voteze, potrivit dispoziţiilor legale. (...) Nu a fost înlocuit din funcţie şi, câtă vreme operează prezumţia de nevinovăţie, nu putem face nimic. Trebuie făcute verificări şi trasă o concluzie", a spus Petrişor, potrivit Agerpres.