Antena 3 CNN Alegeri Locale 2016 ALEGERI LOCALE 2016. Prezență de 86% într-o comună din județul Olt

ALEGERI LOCALE 2016. Prezență de 86% într-o comună din județul Olt

1 minut de citit Publicat la 15:36 05 Iun 2016 Modificat la 15:36 05 Iun 2016
alegeri pixa.jpg
foto: pixabay

ALEGERI LOCALE 2016. Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Olt solicită Biroului Electoral Central un punct vedere faţă de situaţia din comuna Tătuleşti, unde, potrivit unei sesizări a ALDE, există riscul epuizării buletinelor de vot în condiţiile unui număr de peste 150 de votanţi pe listele suplimentare. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Olt, Tania Olteanu, se solicită opinia BEC referitoare la posibilitatea tipăririi unui număr suplimentar de buletine de vot pentru Tătuleşti. 

"Se cere un punct de vedere la BEC şi cu privire cu posibilitatea de tipărire a unui alt număr de buletine de vot. Există o sesizare făcută de ALDE care spune că datorită numărului mare de alegători pe lista suplimentară, număr mare de reşedinţe, există posibilitatea ca buletinele să se epuizeze", a declarat reprezentantul BEJ Olt. 

ALEGERI LOCALE 2016. Aceasta a precizat că în prezent mai sunt buletine de vot în comuna Tătuleşti, dar "puţine" şi nu este cunoscut numărul persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa în Tătuleşti. 

"Mai sunt, dar mai puţine. Nu se ştie câte reşedinţe sunt", a răspuns Tania Olteanu unei întrebări privind numărul de vot neutilizate până în prezent. 

ALEGERI LOCALE 2016. Până la ora 14,35 în comuna Tătuleşti au votat 679 de persoane, prezenţa la urne fiind de peste 86%. Pe listele suplimentare votaseră 186 de persoane. La una dintre cele trei secţii de vot din localitate, unde în listele permanente sunt înscrişi 142 de alegători, au votat deja 147 de persoane. 

Şi la alegerile locale din 2012 prezenţa la vot în comuna Tătuleşti a depăşit 100%, explicaţia de atunci fiind că votează în comună multe persoane cu viză de flotant, care lucrează în judeţul vecin Argeş. 

×
x close