Antena 3 CNN Alegeri SUA 2020 Amănuntul neaşteptat care pune semnul egal între Joe Biden şi Donald Trump

Amănuntul neaşteptat care pune semnul egal între Joe Biden şi Donald Trump

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 00:05 14 Noi 2020 Modificat la 00:05 14 Noi 2020
Amănuntul neaşteptat care pune semnul egal între Joe Biden şi Donald Trump
Sursa foto: Hepta

Astfel, cu cei 16 electori din Georgia, Biden devine primul democrat care învinge în acest stat, în ultimii 28 de ani, şi ajunge la un total de 306 electori, comparativ cu mininul de 270, necesar pentru a fi învestit preşedinte.

Trump a adunat de partea sa 232 de electori, cu cei 15 din Carolina de Nord.

În 2016, Donald Trump a câştigat 306 electori iar Hillary Clinton, 232 de electori. Cu alte cuvinte, perdantul din 2016 și perdantul din 2020 au obținut același număr de voturi electorale, observația fiind valabilă și pentru câștigători.

Totuși, spre deosebire de scrutinul din 2016, la cel din 3 noiembrie 2020 preşedintele ales a câştigat şi la votul popular: Biden are 77,9 milioane de voturi iar Trump, 72,6 milioane.

Republicanii renunţă să conteste alegerile din Arizona la tribunal

Între timp, echipa de avocaţi a luiTrump a renunţat la acţiunea judiciară de contestare a rezultatului scrutinului prezidenţial în statul Arizona.

Iniţial, prin acest demers republicanii contestau felul în care s-au aplicat procedurile electorale în districtul Maricopa, însă în cursul audierilor de vineri, Kory Langhofer, unul dintre avocaţii echipei Trump, a anunţat în instanţă că acţiunea judiciară "nu mai este necesară".

Avocaţii preşedintelui în funcţie mai au acţiuni judiciare de contestare a rezultatelor scrutinului în statele Wisconsin şi Pennsylvania.

Donald Trump refuză să recunoască victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

El şi-a anunţat intenţia de a participa, sâmbătă, la un miting al susţinătorilor săi în Washington.

×
Parteneri
x close