Biden a rostit un discurs cu intenţii evident unificatoare, menit să redea electoratului încredere că faliile şi rănile din societatea americană pot fi vindecate.
"Peste 150 milioane de americani au votat (...) Oamenii au decis, puterea vine de la oameni, doar voinţa lor determină cine va fi preşedinte", a spus el, cu trimitere la abordarea net diferită a competitorului său, Donald Trump, care ceruse mai devreme în cursul zilei stoparea numărării voturilor prin corespondenţă.
Biden a pledat pentru un timp al înţelegerii, al unităţii, în care americanii să se comporte, din nou, ca o naţiune şi a promis că, dacă va fi învestit preşedinte, va guverna pentru toţi cetăţenii din SUA.
"În lupta electorală suntem democraţi (cu referire la Partidul Democrat, n.r.), dar voi guverna ca preşedinte al americanilor. Preşedinţia nu este o instituţie partizană, ci un mandat naţional naţional de reprezentare a tuturor, care presupune grija faţă de toţi americanii, şi asta este ceea ce voi face. Trebuie să ne oprim din a ne trata oponenţii drept inamici. Nu suntem inamici. Ce ne apropie, ca americani, este mai puternic decât ce ne desparte. A venit timpul să facem ce am făcut mereu, ca cetăţeni ai Americii - să lăsăm în urmă discursurile aspre de campanie, să ne vedem şi să ne ascultăm, din nou, unii pe ceilalţi, să ne respectăm şi să avem grijă unii de ceilalţi, să fim uniţi, să ne vindecăm, să fim solidari, ca naţiune", a concluzionat el.
Biden câştigă la limită în Michigan, după o performanţă similară în Wisconsin
Ultimele informaţii arată că Joe Biden a câştigat în Michigan la o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi în faţa lui Donald Trump şi şi-a adjudecat, astfel, voturile celor 16 electori din acest stat.
Democratul a reuşit, anterior, o performanţă similară în Wisconsin, unde a învins la circa 20.000 de voturi diferenţă şi a câştigat cele 10 voturi electorale aferente.
Înainte de ora zero a zilei de joi (ora României), Joe Biden avea 253 de voturi electorale din cele 270 necesare pentru a-l propulsa la Casa Albă.
Preşedintele în funcţie Donald Trump avea 213 voturi electorale, conform CNN. La momentul respectiv erau aşteptate rezultatele din ultimele şase state: Alaska, Arizona, Georgia, North Carolina, Nevada şi Pennsylvania.
Echipa de campanie a lui Trump a anunţat deja demersuri juridice împotriva alegerilor desfăşurate în Michigan şi Pennsylvania
Conform staff-ului de campanie al preşedintelui, reprezentanţii juridici ai luiTrump au iniţiat deja un proces în Michigan, cerând oprirea numărării voturilor până la primirea unui "acces semnificativ" la procesul de deschidere şi numărare a buletinelor de vot.
Alte alte procese au fost anunţate de oamenii lui Trump în Pennsylvania, stat-cheie cu 20 de electori. Aici, avocaţii preşedintelui contestă legile care reglementează observtorii electorali şi actele de identitate ale votanţilor.
De asemenea, avocaţii lui Trump ar fi pregătiţi să intervină cu acţiuni legale şi în Carolina de Nord și Georgia, în funcţie de rezultatele finale.
În plus, echipa de campanie a lui Trump a anunţat că va cere renumărarea voturilor în Wisconsin, stat care-i aduce lui Biden încă 10 voturi ale electorilor.
"În ciuda sondajelor ridicole folosite ca tactică de suprimare a voturilor, în Wisconsin a fost o cursă pe muchie de cuţit, aşa cum ştiam că va fi. Au existat relatări despre nereguli în câteva districte, care ridică îndoieli serioase în legătură cu valabilitatea rezultatelor. Preşedintele are tot temeiul să ceară renumărarea voturilor şi vom face imediat acest demers", a spus managerul de campanie al preşedintelui Trump.