Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 PMP cere Guvernului măsuri urgente și drastice, în lupta cu pandemia COVID-19: "România arată cum nu se poate mai rău"

PMP cere Guvernului măsuri urgente și drastice, în lupta cu pandemia COVID-19: "România arată cum nu se poate mai rău"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:00 26 Noi 2020 Modificat la 18:00 26 Noi 2020
o_1eo2ii4lj1u6d1tn636n1bnseihb.jpg
Sursa foto: Hepta

Într-un mesaj pe Facebook, PMP enumără toate problemele sistemului sanitar românesc și atrage atenția executivului că în 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, România arată cum nu se poate mai rău:

"Cadrele medicale sunt tot mai epuizate și fac apel la voluntari să vină în sprijinul lor, să îmbrace costumele de protecție, să intre în secții, să vorbească cu pacienții, să ia date de la ei și să le comunice apoi familiilor.

La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara noastră, încă nu avem o campanie națională explicită de informare prin care fiecare cetățean, indiferent dacă are sau nu acces la informație on-line, la radio, la TV, să știe ce trebuie să facă în momentul în care are simptome de COVID 19 sau a intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus." 

PMP amintește că 20 de milioane de măști de pe piața au fost neconforme, iar acestea au fost comercializate inclusiv în farmacii dar și că 58% dintre IMM-uri sunt în pragul falimentului și spun că mai au bani de supraviețuie pentru 1-2 luni, în ciuda sprijinului pe care l-au primit. 

PMP face apel către Guvern să treacă la măsuri urgente pentru a salva cât mai multe vieți

PMP cere guvernului să pregătească din timp campania de vaccinare anti-COVID 19 de informare eficientă pentru ca românii să aibă cât mai multe informații corecte, credibile de la autorități. Să facă publice rezultatele controalelor efectuate la secțiile ATI din țară și să anunțe măsurile pe care le va lua pentru a preveni tragedii precum cea de la Piatra Neamț. Să reanalizeze deschiderea școlilor și să întocmească Planul Național de Redresare și Reziliență astfel încât să susțină cu precădere domeniile grav afectate de pandemie.

România, la 9 luni după apariția primului caz de coronavirus La 9 luni de la primul caz de coronavirus apărut în țara...

Posted by Partidul Mișcarea Populară on Wednesday, 25 November 2020
×
x close