Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Plouă cu demisii în PSD, după modelul lansat de liderul partidului. Ultimul anunţ, făcut de chestorul Camerei

Plouă cu demisii în PSD, după modelul lansat de liderul partidului. Ultimul anunţ, făcut de chestorul Camerei

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:30 24 Noi 2020 Modificat la 11:30 24 Noi 2020
Plouă cu demisii în PSD, după modelul lansat de liderul partidului. Ultimul anunţ, făcut de chestorul Camerei

"Refuz pensia specială de parlamentar. Îmi voi da demisia în ultima zi de mandat, astfel încât să nu întrunesc condiția legală pentru acordarea pensiei speciale. Cum m-aș putea uita în ochii părinților și bunicilor noștri dacă aș primi o astfel de pensie specială?", a scris deputatul, pe pagina sa de Facebook.

De ce nu a taxat PNL pensiile speciale prin Ordonanţă de Urgenţă?

"Ca deputat, am votat în Parlament toate inițiativele legislative prin care se anulau, se tăiau sau se supraimpozitau pensiile speciale. Mereu a apărut un obstacol, un blocaj. PNL ar fi putut da pe loc o ordonanță de urgență prin care supraimpozitarea pensiilor speciale ar fi intrat imediat în vigoare. Nu au făcut-o pentru că sunt demagogi și, de fapt, tânjesc la aceste pensii NEMERITATE! Eu nu sunt așa! Refuz pensia specială din respect pentru toți pensionarii din Botoșani și din România", a conchis Marius Budăi.

Soluţia demisiei în ultima zi de mandat, lansată de preşedintele PSD Marcel Ciolacu

Legea referitoare la pensiile speciale este în vigoare şi produce efecte, însă cine chiar doreşte să nu beneficieze de pensie specială găseşte, până la urmă, o soluţie legală.

"Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensiespecială! La fel am făcut și acum patru ani, la fel voi face și acum.

Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puțin un mandat întreg de parlamentar. În mandatul meu, #PSD a asumat o direcție clară în ceea ce privește această nedreptate crasă la adresa milioanelor de pensionari care au pensii pe baza contributivității. Am inițiat și am votat legea prin care toate pensiile speciale care depășesc 7 mii de lei sunt impozitate cu 85%. Nu este suficient, dar este singura varianta constituțională în acest moment.

Îmi doresc să reușim ca împreună să îi dăm jos pe toți cei care s-au cocoțat pe Everestul financiar al pensiilor speciale. O bună ocazie a fost ratată din nou de Guvernul Orban în acest an, când a refuzat să dea o ordonanță de urgență pentru eliminarea  pensiilorspeciale, act normativ care s-ar fi aplicat imediat.

Câteva miliarde bune de lei economisite astfel ar fi fost mult mai utile la #Sănătate în lupta cu pandemia sau pentru a pregăti școlile pentru ca elevi să-și poată continua procesul educațional", a precizat preşedintele PSD.

Exemplul său a fost urmat, la scurt timp, de alţi parlamentari ai formaţiunii.

 

×
x close