Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Marcel Ciolacu: "PNL vrea să taie pensiile, să crească TVA-ul şi să protejeze companiile mari"

Marcel Ciolacu: "PNL vrea să taie pensiile, să crească TVA-ul şi să protejeze companiile mari"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:30 10 Noi 2020 Modificat la 20:30 10 Noi 2020
o_1emplhre8h9a1qm6q4vm5p1e7rb.jpg

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la lansarea programului de guvernare a social democraţilor şi a lansat o serie de atacuri asupra liberalilor pe care i-a acuzat că vor lua măsuri dezastruoase pentru ţară, cum ar fi majorarea TVA-ului şi tăierea pensiilor.

"Planul nostru nu include majorarea TVA-ului, pentru că sub conducerea lui Iohannis și a lui Orban românii au suferit destul.

PNL însă, vrea să crească TVA-ul! Pentru că nu îi interesează că, astăzi, oamenii au nevoie de mai mulți bani, nu de mai puțini!

Planul nostru este să protejăm pensiile. Unui om care a muncit o viață i se cuvine o pensie decentă!

PNL vrea să taie pensiile. Pentru că, după ei, tot cei bogați trebui să câștige mai mult!

Planul nostru este să investim în dezvoltare regională, să creem noi locuri de muncă prin investiții în firme mici și mijlocii. Pentru a ajuta oamenii, acolo unde locuiesc!

PNL însă, vrea să țină totul la centru. Pentru a beneficia doar companiile mari și cei extrem de bogați deja!

Planul nostru este de a oferi asistență medicală oamenilor, printr-o rețea de clinici de sănătate locale. Pentru a nu pune oamenii pe drumuri zeci sau sute de kilometri, până la cel mai apropiat spital!

PNL însă, a lăsat românii pe cont propriu. Să se descurce singuri! Să se testeze singuri! Să se trateze singuri acasă, nu în spitale!

Planul nostru este să luptăm pentru familiile care muncesc, pentru copiii lor! Planul PNL este de a lupta pentru cei bogați și privilegiați!

PSD are soluții, energie și oameni capabili să pună România pe picioare în aceste vremuri de criză.

PNL este periculos de incompetent, mai periculos decât virusul cu care se luptă o lume întreagă! S-a văzut deja asta!

Pe 6 decembrie, alegerea nu poate fi mai clară: să urmăm calea dezastrului, calea PNL, care a pus în pericol un popor întreg .... sau planul PSD, un plan clar, care ne scoate din criza sanitara si din cea economica!

Pe 6 decembrie, românii trebuie să-și ia viața înapoi din mâinile PNL. Românii trebuie să pună stop celui mai nociv guvern din istoria acestei țări!

Pe 6 decembrie românii trebuie să voteze pentru sănătatea lor, pentru locurile lor de muncă, pentru educația copiilor lor.

Pe 6 decembrie, românii trebuie să voteze pentru viața lor!", a spus Marcel Ciolacu în discursul de la lansarea programului de guvernare.

 

×
Etichete: Marcel Ciolacu PSD
x close