Alegeri parlamentare 2020. Cei care au obţinut rezultate slabe la alegerile locale din 27 septembrie ar putea să nu se mai regăseasă pe liste. Astfel, pe ultima sută de metri, oamenii grei din PNL îşi negociază locurile în Parlament sau pierd fotoliile de aleşi.
PNL are dorinţe mari. La Camera Deputaţilor, liberalii vizează 110 locuri, acum au 82, iar aleşi pe liste acum patru ani au fost 65, ceilalţi fiind traseişti politici.
La Senat, au 31 de locuitori şi ar vrea să dubleze numărul de aleşi, dacă se poate.
Filialele care au obţinut rezultate slabe sunt lăsate în urmă, nu este însă şi cazul Capitalei, acolo unde PNL nu a excelat în rezultatele obţinute la locale.
Alegeri parlamentare 2020. Cine nu mai intră în Parlament pe lista PNL
Potrivit surselor Antena 3, sunt parlamentari liberali care nu se vor mai regăsi pe listele viitorului legislativ, dar şi oameni noi care vor intra pe lista liberalilor.
Astfel, există şapte persoane care nu se vor mai regăsi pe liste:
1. Adriana Săftoiu (din 2004 în Parlament)
2. Victor Paul Dobre (din 2000 în Parlament)
3. Tinel Gheorghe (din 2008 în Parlament)
4. Ovidiu Raeţchi (din 2012 în Parlament)
5. Valeria Sechelean (din 2012 în Parlament)
6. Gabriel Andronache (din 2008 în Parlament)
7. Romeo Nicoară (din 2008 în Parlament)
Alegeri parlamentare 2020. Cine sunt surprizele din listele PNL?
Sunt însă şi nume-surpriză pe lista PNL. De exemplu, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, va intra pe un loc eligibil pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti.
Cristi Barbu, secretarul adjunct al Guvernului, va candida din partea filialei Teleorman tot pe un loc eligibil.
Şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, va candida din partea filialei Vrancea pe un loc eligibil.
Aceasta este ultima săptămnă în care liberalii duc negocieri pentru un loc pe liste, iar duminică va fi o şedinţă în care liberalii vor decide listele finale.
Alegerile parlamentare sunt programate pentru 6 decembrie 2020.