Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Senator PSD, acuzaţii grave: Guvernul vrea să împiedice un milion de români să voteze la alegerile din 6 decembrie

Senator PSD, acuzaţii grave: Guvernul vrea să împiedice un milion de români să voteze la alegerile din 6 decembrie

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 14:15 27 Noi 2020 Modificat la 14:15 27 Noi 2020
o_1eo4osre811ffi76uu31v1i1fqqb.jpg
Sursa foto: Hepta

Senatorul PSD Florian Bodog estimează că, pe 6 decembrie, în ziua scrutinului parlamentar, în România vor fi circa un milion de contacți ai cazurilor depistate pozitiv în ultimele 14 zile dinaintea scrutinului.

"Aceste persoane care se izolează la domiciliu, pe baza unei discuții telefonice cu DSP-urile, nu au niciun act în temeiul căruia să poată solicita urna mobilă. Practic, aceste persoane sunt condamnate să nu voteze", susţine Bodog.

El arată că PSD a propus în Biroul Electoral Central o procedură simplă și ușor de aplicat de toți cei care se vor afla în această situație în ziua votului: o declarație pe proprie răspundere că au fost contacți ai unor cazuri pozitive, în baza căreia să se solicite urna mobilă.

PSD acuză: E o aberaţie să pui DSP să emită un milion de decizii de carantinare, când ei nu sunt în stare să răspundă la telefon

"Este o procedură simplă deja practicată pe scară largă. Astfel de declarații se cer tuturor care intră într-o unitate medicală, de exemplu. Avem declarație pe proprie răspundere la deplasarea în localitățile carantinate. Deci e o procedură deja familiară cetățenilor și face parte din practica uzuală a Guvernului", reaminteşte senatorul.

Propunerea PSD nu a fost însă acceptată iar Florian Bodog arată că varianta aleasă de B.E.C. pentru solicitarea urnei mobile în cazul contacţilor nu va putea funcţiona.

"Este inexplicabil de ce au respins această procedură, venind în schimb cu una total nefuncțională. Cum să emită și să trimită Direcţiile de Sănătate Publică un milion de decizii de carantină în doar 14 zile? Cei de la DSP nu sunt în stare să răspundă la telefon, darămite să emită și să transmită un milion de decizii în toate cătunele din țară", acuză Florin Bodog

Potrivit acestuia, decizia B.E.C. este "o aberație care ne arată tentativa Guvernului de a bloca votul pentru persoanele în carantină".

×
x close