Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 CNSU a adoptat restricţiile sanitare care se vor aplica la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Masca, obligatorie în continuare la nivel naţional

CNSU a adoptat restricţiile sanitare care se vor aplica la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Masca, obligatorie în continuare la nivel naţional

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 20:00 12 Noi 2020 Modificat la 20:00 12 Noi 2020
CNSU a adoptat restricţiile sanitare care se vor aplica la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Masca, obligatorie în continuare la nivel naţional
Sursa foto: Hepta

Documentul, care păstrează obligativitatea portului măştii la nivel naţional în spaţiile publice, prevede mai multe măsuri de protecţie sanitară în vederea scrutinului parlamentar din 6 decembrie.

Potrivit documentului citat, CNSU consideră necesară "menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne".

Masca este, de asemenea, obligatorie pentru toţi participanţii la procesul electoral, categorie în care sunt incluşi: alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţi acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) precum şi membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior.

Masca trebuie purtată pe toată perioada în participantul la procesul electoral se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.

Vot pentru Parlament cu maxim 5 votanţi în secţie, distanţaţi la minim 1 metru

De asemenea, trebuie asigurată distanţarea fizică de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral, dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral precum şi dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile legale. 

Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea.

În plus, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15

La alegerile parlamentare din 6 decembrie se va putea vota cu urna mobilă.

Urna mobilă merge cu prioritate la votanţii care nu au COVID

Astfel, CNSU a dispus ca, în ziua votării, echipa care transportă urna specială să se deplaseze mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.

Abia după ce solicitările non-COVID pentru urna mobilă sunt onorate vor putea fi efectuate deplasări şi la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate.

Documentul integral poate fi accesat aici.

×
x close