Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Un candidat din Brăila acuză că primarul și preotul ar fi dat pachete alegătorilor, ca să voteze un anume candidat

Un candidat din Brăila acuză că primarul și preotul ar fi dat pachete alegătorilor, ca să voteze un anume candidat

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:20 06 Dec 2020 Modificat la 16:20 06 Dec 2020
o_1eos5ovhl1ioau491845146v1t2ob.jpg
Sursa foto: Hepta

El a spus autorităţilor că primarul și preotul din localitatea Dudeşti, din Brăila, ar fi împărțit pachete cu scopul de a determina alegătorii să voteze un anume candidat. 

Totul s-ar fi întâmplat duminică, în intervalul orar 10:00 - 13:00.

În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor, iar poliţiştii fac în continuare verificări.

„În jurul orei 13:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza unei localității, primarul localității împarte bunuri și bani alegătorilor, în scopul influențării voturilor. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor”, a anunțat IPJ Brăila.

Amendă de 4.500 de lei o persoană care a făcut propagandă electorală pe rețelele de socialziare în ziua alegerilor

„La ora 12:30, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o rețea de socializare, un bărbat continuă propaganda electorală, constând în aceea că îndeamnă cetățenii să voteze un anumit candidat. Bărbatul a fost identificat și invitat la sediul poliției în vederea clarificării situatiei, acesta fiind sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 4.500 lei, conform Legii 208/2015. De asemenea, postarea în cauză a fost ștearsă de pe rețeaua de socializare”, au comunicat reprezentanții IPJ Brăila.

Pe parcursul zilei, la Poliția Brăila au fost înregistrate 16 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. În prezent, zece dintre acestea sunt în curs de verificare, au fost întocmite trei dosare penale, a fost aplicată o sancțiune contravențională, iar două dintre sesizări nu s-au confirmat.

Alegeri parlamentare 2020. Alegerile parlamentare în cifre

La alegerile parlamentare de astăzi, 6 decembrie 2020, vor fi aleşi 465 de parlamentari, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi, mandatele acestora urmând a fi pentru următorii patru ani.

Numărul candidaţilor la alegeri parlamentare 2020 a crescut de la 6.476, în anul 2016, la 7.136 în acest an. Cei mai mulţi dintre candidaţi, respectiv 4.659, candidează la Camera Deputaţilor, în timp ce 2.477 candidează la Senat.

De asemenea, au fost înregistraţi 42 de candidaţi independenţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit datelor oficiale, un deputat reprezintă 70.000 de locuitori, în timp ce un senator reprezintă 160.000 de locuitori.


 

Etichete: pachete Brăila
x close