Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Vlad Popescu Piedone solicită scuze publice în urma acuzațiilor false lansate de contracandidatul său din USR

Vlad Popescu Piedone solicită scuze publice în urma acuzațiilor false lansate de contracandidatul său din USR

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:52 01 Iun 2024 Modificat la 12:56 01 Iun 2024

"Când minciunile unor contracandidați îmi afectează copiii și familia, spun STOP! Când denigrările unor incapabili îmi afectează viața personală și profesională, spun STOP!”a declarat Vlad Popescu Piedone.

De la începutul campaniei electorale, Vlad Piedone a fost ținta unor atacuri constante din partea lui Dimitriu, care l-a acuzat pe nedrept de consum de substanțe interzise. El a subliniat că aceste acuzații nefondate au provocat suferință profundă familiei sale, copiii săi fiind victime ale unor remarci dureroase la școală.

“Din cauza acestui individ, copiii mei vin acasă plângând, fără să aibă măcar șansa de a se apăra. Suferința lor este imensă, auzind denigrările lansate de acest personaj sinistru!”a spus candidatul PUSL.

Pentru a combate aceste minciuni, Vlad Piedone a prezentat documente care atestă clar că rezultatele analizelor sale pentru consumul de substanțe interzise sunt negative. De asemenea, el a subliniat că donează sânge frecvent, ultima donare având loc la începutul acestui an, și că toate dovezile sunt clare și publice.

“Eu, Vlad Popescu Piedone, îl somez public pe candidatul USR, Alexandru Dimitriu, să-și ceară scuze public pentru toate minciunile, denigrările și defăimarea produsă pe timpul campaniei electorale!”a adăugat acesta cu determinare.

În plus, a anunțat că a înaintat plângeri legale împotriva lui Alexandru Dimitriu pentru hărțuire și calomnie, cerând despăgubiri pentru prejudiciile de imagine și onoare create.

Finalul campaniei electorale se anunță unul intens, cu dezbateri aprinse între candidați, însă Vlad Popescu Piedone își exprimă speranța că respectul reciproc și adevărul vor prevala. “S-a ajuns mult prea departe! STOP!” a concluzionat Vlad Popescu Piedone, făcând apel la o politică bazată pe respect și adevăr.

×
x close