
Candidatul care a fost reţinut pentru ultraj a primit, duminică, mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit Agerpres.
Duminică, la ora 22:00, în direct la Antena 3 CNN şi pe antena3.ro veţi afla primii care sunt rezultatele alegerilor europarlamentare şi locale 2024 și datele singurului EXIT-POLL din România realizat de Curs-Avangarde.
„În data de 7 iunie, la ora 18:32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Braşov, fiind nemulţumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 8 Braşov cu privire la o petiţie formulată de acesta, a adresat preşedintelui instituţiei ameninţări cu săvârşirea unor acte grave de violenţă, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituţiei”, a precizat sursa citată.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov admiţând propunerea procurorului de caz, care a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Acesta ar fi ameninţat-o cu moartea pe preşedinta unei secţii de votare.