Antena 3 CNN Actualitate Renumărare de voturi cu scandal, la două secţii din Sectorul 2

Renumărare de voturi cu scandal, la două secţii din Sectorul 2

renumarare voturi
La sectorul 2 se renumara voturile
de Vasile Marcu    |    17 Iun 2024   •   23:52

Este mare forfotă la Sectorul 2, unde au început să se renumere voturile din două secţii. Sunt deja acuzaţii de incorectitudine şi este neclar de ce durează atât de mult.



Din ce spun cei care sunt acolo, au încercat o parte dintre membrii Alianței Dreapta Unită să participe și la renumărare. Au vrut să aibă un dialog cu cei din secția de votare, cu judecătoarea de acolo, însă nu li s-a permis accesul.

Este doar versiunea venită dinspre partea celor din USR că nu li s-a permis deloc accesul în secție, deși contracandidatul lui Radu Mihaiu, Rareş Hopincă, era deja înăuntru. Şi asta în condițiile în care chiar conducerea secției de vot a anunțat că începe renumărarea voturilor.

În momentul de față, asta se întâmplă practic, se renumără toate voturile de la secția 195 și de la  265.

Și încă un amănunt foarte important, cei de la Biroul Electoral Central așteptau o hotărâre cu situaţia la zi, din partea Biroului Municipal tocmai cu ce se întâmplă la Sectorul 2. Nu au primit-o nici până în acest moment, așa că cei de la Biroul Electoral Central nu pot emite hotărârea de închidere a votării în acest sector.

Deci în continuare se poate spune că este haos.

În ultimele două secții ar fi trebuit să fie încheiată numărătoarea încă din cursul zilei de astăzi, de la prânz. Iată că nici la această oră (22:30), nu s-a finalizat, ba mai mult, s-a lăsat cu scandal.

Spun cei care sunt prezenţi, că Violeta Alexandru, din partea Alianței Dreapta Unită, a încercat să intre în secție, însă a fost blocată de jandarmi. Nu este clar dacă a fost un incident cu jandarmii sau doar i s-a blocat accesul în secție.

Ce anume îi ține pe loc să renumere? Ce atât de greu? 

Este neclar ce se întâmplă. Nu știu nici cei de la Biroul Electoral Central, nici cei de la Autoritatea Electorală Permanentă, nici măcar de la Biroul Electoral Municipal, care sunt în contact direct cu secțiile de votare, cu președinții secțiilor de votare, de ce întârzie atât de mult numărătoare în ultimele două secții din Sectorul 2.

Lupta pentru sectoarele 1 și 2 este departe de a se termina. Atât Clotilde Armand, cât și Radu Mihaiu, primari încă în funcție, susțin că instituțiile statului încearcă să mușamalizeze o fraudă electorală de proporții.

×
Subiecte în articol: renumărare voturi sectorul 2
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close