Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 PNL şi-a lansat candidaţii din Satu Mare la alegerile locale din 9 iunie

PNL şi-a lansat candidaţii din Satu Mare la alegerile locale din 9 iunie

Partidul Naţional Liberal din Satu Mare a organizat un eveniment de anvergură la care au partcipat peste o mie de persoane şi a marcat astfel lansarea candidaţilor săi pentru alegerile locale din 9 iunie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Mai 2024   •   10:26

Secretarul general al partidului, Lucian Bode, a subliniat că liberalii vor sta cu capul sus în faţa electoratului sătmărean pentru că nu au încălcat nicio înţelegere.

"Partidul Naţional Liberal Satu Mare este o echipă curajoasă, care nu ezită să spună lucrurilor pe nume chiar dacă asta, de multe ori, i-a deranjat pe competitorii noştri politici. Şi pe bună dreptate se spun aceste lucruri, pentru că unii nu sunt oameni de cuvânt. Pleci la drum cu parteneri într-un proiect comun, în care îţi propui să strângi laolaltă energiile constructive ca să reuşeşti să îţi impui viziunea de dezvoltare la primării şi în Consiliul Judeţean, şi te trezeşti că partenerii virează brusc la stânga şi îţi întorc spatele. Să fie sănătoşi! Pentru că noi, liberalii, ştim ce avem de făcut", a declarat Lucian Bode în cadrul evenimentului de lansare.

Județului Satu Mare îi lipsește o administrație liberală județeană, singura care poate genera dezvoltarea coerentă și...

Publicată de Lucian Bode pe Joi, 16 mai 2024

×
Subiecte în articol: PNL Satu Mare alegeri locale 2024
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Avertizare meteo imediată Cod Roșu de ploi torențiale. Lista localităților afectate
x close