Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Nicolae Ciucă, la Dăbuleni: Asta înseamnă administrație liberală, să îți pese de oameni

Nicolae Ciucă, la Dăbuleni: Asta înseamnă administrație liberală, să îți pese de oameni

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Dăbuleni în judeţul Dolj, că îl ”trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, dar a subliniat că în zona Olteniei nimeni nu vorbeşte despre digitalizare, în timp ce în alte regiuni, cu administraţii liberale, digitalizarea a fost deja implementată cu succes

de Alexandra Dima    |    25 Mai 2024   •   16:49

Nicolae Ciucă a spus că în zona Olteniei nimeni nu vorbeşte despre digitalizare, în timp ce în alte regiuni, cu administraţii liberale, digitalizarea a fost deja implementată cu succes.

„Uitaţi-vă în sală, bravo, foarte mulţi tineri. Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta, mă trec fiorii. Tinerii vor schimbarea pentru că ei aşteaptă de la noi, ceva mai bun. Suntem cu ei la masă, suntem cu ei printre noi şi aşteaptă de la noi să le dăm ceva mai bun, să le dăm un viitor, să le dăm o siguranţă, să le dăm predictibilitate.

Nu poţi să faci chestiunea asta dacă nu există nicio perspectivă de dezvoltare. Nu avem cum, dacă nu există nicio perspectivă de consolidare şi modernizarea învăţământului, de acces la servicii medicale”, a declarat Nicolae Ciucă, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale în localitatea Dăbuleni.

„Asta este România, cu ardeleni, bănățeni, munteni, olteni, moldoveni, toți laolaltă și toți odată. Suntem apărătorii investițiilor, a capitalului românesc. Sunt foarte mulți oameni, ei vor schimbarea, ei așteaptă de la noi ceva mai bun. Asta înseamnă administrație liberala, să îți pese de oameni, să înțelegi că dezvoltarea locală asigura bugetul localității. PNL trebuie să fie prin primarii și consilierii lui legătură directă la cerința oamenilor”, a mai subliniat Ciucă.

 

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă Dăbuleni PNL
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close