Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad: „E pentru prima dată în ultimii 100 de ani”

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad: „E pentru prima dată în ultimii 100 de ani”

UDMR a obţinut, la alegerile de duminică, toate cele 21 de locuri

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad: „E pentru prima dată în ultimii 100 de ani”
Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Primarul Antal Arpad: „E pentru prima dată din ultimii 100 de ani”
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iun 2024   •   21:00

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a trece pragul electoral, scrie Agerpres.

Potrivit rezultatelor postate pe site-ul rezultatevot.ro, UDMR a câştigat Consiliul Local Sfântu Gheorghe cu 78,84% din sufragiile electoratului, în timp ce PSD a atins 4,8%, USR 4,44%, AUR 3,71%, PNL 3,28%, iar celelalte două formaţiuni maghiare, Alianţa Maghiară din Transilvania şi Forţa Civică Maghiară, sub 3%.

„Asta înseamnă că pentru prima dată din ultimii 100 de ani, în Consiliul Local din municipiul Sfântul Gheorghe se pare că vor fi doar consilieri de la UDMR”, a declarat primarul Antal Arpad, care a obţinut cel de-al cincilea mandat pe lista Uniunii, cu 83% din voturile celor prezenţi la urne.

Primarul Antal Arpad propune un consiliu consultativ

Antal Arpad spune că va propune „partidelor democratice”, respectiv PSD, PNL şi USR să accepte să formeze un consiliu consultativ, deoarece consideră că este important să aibă un dialog instituţional cu reprezentanţii comunităţii româneşti din municipiu.

„Vreau să transmit către românii din municipiu Sfântul Gheorghe că o să-i reprezint în următorii patru ani, cu atât mai mult cu cât cifrele din acest moment arată că în Consiliul Local Sfântu Gheorghe nu va trece pragul niciun partid românesc (...) Sunt îngrijorat de acest lucru, că nu intră partide româneşti în Consiliul Local. Nu cred că este un lucru normal ca o comunitate atât de mare, de peste 20% dintr-un oraş, să nu fie reprezentată în Consiliul Local. Tocmai de aceea în cursul acestei după-amiezi o să caut acele persoane care au fost pe primele locuri pe listele celor trei partide democratice - USR, PSD şi PNL şi o să le invit să formeze un consiliu consultativ lângă Consiliul Local.

O să vedem cum o să denumim acest for, dar îmi doresc să am un dialog cu aceste şase persoane şi înainte de a lua decizii importante pentru oraş, fie că vorbim de buget, fie că vorbim de decizii care privesc instituţii de învăţământ, de cultură şi aşa mai departe, o să mă consult cu aceste persoane ori de câte ori este nevoie, pentru că îmi doresc să existe totuşi un dialog instituţional între Primărie şi reprezentanţii comunităţii româneşti”, a declarat Antal Arpad, potrivit Agerpres.

Alegeri locale 2024. Un primar în funcţie din 1990 a pierdut cu cinci voturi diferență

În ultimii patru ani, în Consiliul Local Sfântu Gheorghe a fost un singur consilier de naţionalitate română, Liviu Comăneci, ales pe lista PNL.

Românii şi-au ales duminică reprezentanţii în administraţia locală - primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Prezenţa la urne pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 22:00, de 49,95%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central, peste nouă milioane de alegători exprimându-şi opţiunea de vot.

Tensiunea este la cote uriaşe în multe circumscripţii şi este agitaţie şi la Birourile Electorale acolo unde reprezentanţii secţiilor de votare depun sacii cu buletine. 

Sunt câştigători detaşaţi şi mari pierzători, sunt situaţii unde totul se joacă până în ultima clipă

Se fac strategii, se analizează cifrele de la alegerile locale, iar liderii partidelor se adună în sedinţe pentru a discuta despre prezidenţiale. 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Beryl devine cel mai timpuriu uragan de categoria 5 înregistrat vreodată în Atlantic
x close