Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, candidatul PUSL pentru Primăria Baia Mare

Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, candidatul PUSL pentru Primăria Baia Mare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:15 24 Apr 2024 Modificat la 09:15 24 Apr 2024

Fostul senator de Maramureş şi ministru al Educaţiei a revenit în viaţa politică alături de PUSL.

"Mi-am depus astăzi candidatura la Primăria Municipiului Baia Mare, alături de colegii mei din Partidul Umanist Social Liberal. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut în această campanie de strângere de semnături. Am încredere că pe data de 9 iunie cât mai mulţi români vor vota PUSL pentru că, aşa cum am spus-o de nenumărate ori, nu mor caii când vor câinii", a declarat Liviu Pop.

Liderii PUSL Maramureş au venit să îi susţină pe candidaţii de la Baia Mare.

"Cred că pot să-mi aduc toată experienţa de peste 20 de ani la catedră în slujba comunităţii băimărene. Îi mulţumesc domnului Liviu Marian Pop şi îl asigur de tot sprijinul deoarece sunt convinsă că va sprijini educaţia din calitatea de primar al municipiului Baia Mare", a precizat Adriana Meşter, vicepreşedinte PUSL Maramureş.

Pentru cele mai înalte funcţii din Judeţul Maramures, PUSL va propune oameni cu experienţă care vor aduce soluţii practice pentru dezvoltarea zonei.

×
TOP articole
x close