Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Fantasy Park, un nou parc de distracţii pentru copiii din Craiova

Fantasy Park, un nou parc de distracţii pentru copiii din Craiova

Astăzi, de 1 iunie, copiii din Craiova sunt răsplătiţi cu un nou parc de distracţii. Fantasy Park reuneşte o mulţime e poveşti de basm pentru cei mici. De la căsuţe de turtă dulce, prinţese, balauri şi zâne, copiii au parte de unul dintre cele mai atractive locuri de joacă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iun 2024   •   10:15

Fantasy Park se întinde pe o suprafaţă de 3 hectare şi jumătate.

"Strategia noastră este să avem câte un parc în fiecare cartier astfel încât cetăţeanul să nu trebuiască să parcurgă o distanţă mai mare de 15 minute până la prima oază de verdeaţă. În fiecare an, noi inaugurăm câte un parc tematic. Anul acesta avem unul inspirat din basme", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul oraşului Craiova.

Parcul a fost împărţit în 3 zone astfel încât atat cei mici, cat şi adolescentii sau adulţii să se poata relaxa în timpul zilei.

"Una dintre ele se referă la pitici, la copii, care are o terasă, un loc de joacă pentru copii, foarte multă butaforie, alta care este pentru părinţi şi care are inclusiv o scenă pentru artiştii locali şi pentru instituţiile noastre de cultură şi mai este a treia zonă, pentru adolescenţi, care are o terasă, un loc de fitness şi până la sfârşitul anului va avea şi un skate park", a mai explicat Lia Olguţa Vasilescu.

"Pentru un cartier aglomerat, un plămân verde înseamnă sănătate. Zona nu arăta deloc bine, era o zonă degradată, iar eu pot spune ca o autoritate care are în coordonare consiliile locale din judeţ, atunci când o primărie se implică în proiecte de regenerare urbană, acea primărie merită tot sprijinul şi aprecierea", a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Parcul va fi supravegheat video, are iluminat arhitectural pentru timp de noapte, multe plante ornamentale, alei și mobilier urban care completează atmosfera de basm.

×
Subiecte în articol: Craiova Lia Olguţa Vasilescu
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close