Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Un candidat la primăria unei comune din Hunedoara a strâns 100 de semnături de la 88 de locuitori

Un candidat la primăria unei comune din Hunedoara a strâns 100 de semnături de la 88 de locuitori

Un candidat la primăria unei comune din judeţul Hunedoara, singurul de altfel, a reuşit performanţa de a strâne 100 de semnături de la cei 88 de locuitori. În exclusivitate pentru Antena 3 CNN, Ciprian Pascotesc a dezvăluit cum a reuşit.

de Mădălina Mihalache    |    16 Mai 2024   •   16:33

Unicul candidat la Primăria Bătrîna din judeţul Hunedoara, Ciprian Pascotesc pare că va fi cu siguranţă primarul comunei, după ce actualul edil, în funcţie de 24 de ani, nu a reuşit să adune semnăturile necesare pentru depunerea candidaturii de la cei 88 de locuitori.

"Mai avem o localitate în judeţul Hunedoara unde există un singur candidat. Tot candidat PSD, da. Foate simplu. Am reuşit să-mi adun necesarul de semnături care trebuie făcute pentru a putea să depui candidatura. Eu am reuşit să-mi fac semnăturile şi alt partid nu a reuşit să-şi facă semnăturile. Au mai fost tentative, dar nu s-a putut.

Comuna, la ultimul recensământ, avea 88, 89 de locuitori. Actualul primar nu a reuşit nici el să-şi facă numărul de semnături. Dânsul a vrut să mai obţină un mandat. Minimul de semnături a fost de 100 de semnături. Se poate să obţii şi 100 de semnături chiar dacă în comună sunt 88 de locuitori. Legislaţia îţi permite. Conform legislaţiei în vigoare, îmi permite să fac vize de reşedinţă şi să obţin semnăturile. Contează că mi-am făcut minimul de 100 de semnături. Dacă vreţi să daţi o ştire, să o daţi că am minimul de 100 de semnături", a declarat Ciprian Pascotesc.

×
Subiecte în articol: alegeri locale 2024 Hunedoara
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close