Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Biroul Electoral Central anunţă că datele privind prezența populației la vot pe 9 iunie vor fi colectate în timp real

Biroul Electoral Central anunţă că datele privind prezența populației la vot pe 9 iunie vor fi colectate în timp real

Biroul Electoral Central a anunțat cum se va face informarea opiniei publice privind prezența la vot și rezultatele alegerilor din data de 9 iunie 2024.

alegeri romania
BEC, despre datele privind prezența populației la vot pe 9 iunie: "Vor fi colectate în timp real" Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Mai 2024   •   21:57

Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în ședința din data de 28 mai 2024 "o Hotărâre referitoare la asigurarea informării opiniei publice privind prezența la vot și rezultatele alegerilor din data de 9 iunie 2024”.

Astfel, statisticile privind prezența la vot vor fi prezentate în timp real.

"Colectarea datelor privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). În ziua votării, informarea opiniei publice privind prezența populației la vot se va face în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro/ pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care figurează în SIMPV că s-au prezentat la vot, pe fiecare scrutin în parte”, a anunțat Biroul Electoral Central.

Statisticile vor fi detaliate.

"În ziua votării, în fiecare oră, pe pagina de internet https://prezenta.roaep.ro/, vor fi afișate următoarele informații sintetice, pe fiecare tip de scrutin: comuna/orașul/municipiul/sectorul și județul/municipiul București; numărul alegătorilor care s-au prezentat la vot, defalcat pe tip de scrutin, vârste, gen, rural și urban; numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale permanente; numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale suplimentare; numărul alegătorilor care au votat pe copiile de pe listele electorale complementare și speciale; numărul alegătorilor care au votat cu urna specială”, a mai anunțat BEC.

În ziua alegerilor, BEC va asigura aducerea la cunoștință publică a informațiilor sintetice privind prezența la vot la următoarele ore: 10:30, 13:30, 16:30, 19:30 și 22:30.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close