Antena 3 CNN Alegeri locale 2024 Alegeri locale 2024. Dominic Fritz a câştigat un nou mandat la Primăria Timişoara

Alegeri locale 2024. Dominic Fritz a câştigat un nou mandat la Primăria Timişoara

Dominic Fritz spune că timişorenii au dat un vot pentru a merge înainte

dominic fritz Hepta  Mediafax Foto Sebastian Tataru
Alegeri locale 2024. Dominic Fritz a câştigat un nou mandat la Primăria Timişoara
de Milena Niță    |    10 Iun 2024   •   10:06

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, spune că este o certitudine că a câştigat un nou mandat la alegerile locale, după numărătoarea paralelă a voturilor, potrivit agerpres.ro.

După închiderea secţiilor de votare, Dominic Fritz a spus că victoria Alianţei Timişoara Unită (ATU) este o certitudine, după numărătoarea paralelă a ATU centralizată într-un sfert din secţii.

El a subliniat că această victorie a alianţei transmite întregii ţări mesajul că „PSD poate fi învins".

„Dominic Fritz a câştigat 49%, iar Nicolae Robu 35%, bineînţeles că acest rezultat încă se poate mişca într-o direcţie sau alta, dar cert este că astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingători. 

Astăzi (duminică, 9 iunie - n.r.), timişorenii au dat un vot să mergem înainte. Astăzi, timişorenii au votat să mergem înainte, să investim în educaţie şi să ne asigurăm că fiecare copil din Timişoara are acces la o infrastructură de educaţie de calitate. 

Timişorenii au votat să mergem înainte, să investim în sănătate şi, în sfârşit, să facem un nou spital municipal, să investim în continuare în infrastructura oraşului, într-un transport în comun de calitate, astfel încât să ne crească calitatea vieţii tuturor. 

Timişorenii au votat să mergem înainte, să recuperăm fiecare metru pătrat furat din patrimoniu. 

Această victorie pentru Alianţa Timişoara Unită, pentru Alianţa Dreapta Unită (ADU), este şi un semnal pentru România că Timişoara şi în 2024 este ferm împotriva PSD-ismului. 

Timişoara astăzi transmite acestei ţări că PSD poate fi învins", a spus Dominic Fritz.

Edilul a subliniat că această bătălie abia a început, urmând două runde de alegeri pe care ADU le poate câştiga.

„Aceste şmecherii, de a combina localele cu europarlamentarele, această şmecherie nu va mai merge la prezidenţiale, nu va mai merge la parlamentare şi de aceea spun tuturor că vom putea să câştigăm şi prezidenţialele şi parlamentarele", a mai spus Dominic Fritz.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Circulația pe podul Giurgiu – Ruse, restricționată timp de două luni
x close