În oraşul Făurei, primarul în exerciţiu, Ionel Voinea, a fost reconfirmat şi el în funcţie, după ce, în ziua votului, a fost prins de o patrulă de poliţie că transporta votanţi cu maşina primăriei.
Ionel Voinea (PSD) a câştigat la pas alegerile din oraşul Făurei, cu 757 de voturi, şi îşi menţine fotoliul de primar. Pe locul doi s-a situat candidatul Pro România, Grigore Mocanu, care a reuşit să strângă puţin peste 500 de voturi.
În ziua alegerilor, primarul a fost prins de poliţişti în timp ce transporta alegători cu maşina primăriei. A fost chemat la declaraţii, chiar la prima oră, şi i s-a întocmit şi un dosar penal.
Primarul neagă faptul că ar fi transportat votanţi în ziua scrutinului. Ionel Voinea spune că cei pe care i-a luat cu maşina primăriei erau nişte unchi, pe care i-a văzut pe marginea drumului şi pe care i-a luat la ocazie, până la Făurei.
Poliţiştii i-au confirmat, pe moment, versiunea şi l-au scăpat de acuzaţia de mită electorală sau tentativă de fraudare a votului, însă i-au întocmit dosar penal pentru delapidare, întrucât ar fi folosit maşina primăriei în scop personal.