„Bine ar fi fost dacă am fi avut astăzi (duminică - n.r.) un sondaj din care să ştim de ce oamenii nu au mers la vot pentru că, având în vedere condiţiile de pandemie, noi nu putem să tragem o concluzie privind voinţa oamenilor de a merge la vot. Poate că unii ar fi vrut să se ducă, dar s-au temut de pandemie.
Această cercetare ar fi importantă şi pentru a trage o concluzie în legătură cu spaima românilor de coronavirus. Oricum, la această prezenţă care nu este nemaipomenită, chiar dacă sunt 3-4 procente în plus faţă de 2016, dacă ne gândim că au fost alegeri în pandemie, că a crescut în continuare numărul infectărilor, o concluzie optimistă este că românii nu se mai tem de coronavirus”, a afirmat publicistul.
Ion Cristoiu spune că, deşi alegerile locale ar fi trebuit să aducă o prezenţă uriaşă la urne, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza politizării excesive a votului.
„Prezenţa este slabă acolo unde jocurile sunt deja făcute, acolo unde primarul în exerciţiu e creditat cu mai mult de 10-20% decât contracandidatul, şi acolo unde electoratul contracandidatului la primarul în exerciţiu s-a demobilizat pentru că primarul în exerciţiu are o clientelă, o maşinărie, oameni care-i sunt datori din mai multe puncte de vedere.
Acolo avem o explicaţie a prezenţei slabe. Şi în 2016, în Bucureşti ,s-a întâmplat la fel, cam ştiau rezultatul. Prezenţă mare e acolo unde e o tensiune, unde sondajele dau candidaţii ca fiind umăr la umăr. Totuşi, localele ar fi trebuit să aducă o prezenţă uriaşă, mai mult decât parlamentarele şi chiar prezidenţialele. Nu aduc în ultimul timp deoarece votul s-a politizat excesiv”, a susţinut publicistul.
Ion Cristoiu a dat exemplul Capitalei unde principalii candidaţi, atunci când nu au făcut politică, au reluat teme vechi de 30-50 de ani, ignorând faptul că e nevoie de proiecte îndrăzneţe, demne de o capitală din secolul 21.
„Chiar şi acum, în Bucureşti, normal era să fi avut dezbateri, care să răstoarne tendinţele din sondaje. Normal ar fi fost ca toţi candidaţii, şi în Bucureşti şi în ţară să vorbească despre ce vor face ei. După părerea mea, temele au fost fără nicio legătură cu administrarea Bucureştiului, corupţie, acuzaţii reciproce.
Nu am auzit de la niciunul din candidaţii şi ce are de gând să facă cu acest oraş şi, cel mai important, şi cred că interesează publicul tânăr, aş fi vrut să aud ce au de gând candidaţii în legătură cu un oraş care intră în Green Deal, care este supus unei tehnologii noi, a internetului.
Dacă aţi observat, niciunul dintre candidaţi nu a visat, nu am auzit pe nimeni zicând ce vor face pentru un Bucureşti mai verde, mai modern, pentru un Bucureşti în care să nu se mai construiască alandala, un Bucureşti în care să vizitezi, am văzut la Dusseldorf anumite zone, să vină turiştii străini să le viziteze pentru arhitectură.
Candidaţii au discutat aceleaşi teme de 30-50 de ani, traficul şi chiar poluarea, dar nu am văzut un candidat cu proiecte îndrăzneţe, care să ţină cont de faptul că Bucureştiul e în secolul 21 şi nu în secolul 19 sau 20”, a mai spus publicistul.