Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.
Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.
Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.
Și, ca să vă prezint concret, am semnat Autorizația de Construire pentru amenajarea Lacului Morii.
- În acest mandat, am preluat în administrarea Sectorului 6, de la Apele Române, coronamentul și insula Lacului Morii;
- Am efectuat studiul de fezabilitate și am organizat dezbateri publice pentru a conlucra cu membrii comunității la acest proiect ambițios;
- Am obținut toate avizele necesare, am semnat și emis Autorizația de Construire pentru amenajarea Lacului Morii;
- Voi amenaja aici cea mai frumoasă zonă de agrement din România;
- Atât cei care practică jogging, cât și bicicliștii sau familiile care se plimbă în această zonă vor regăsi elemente de interes în proiect;
Finalizăm împreună, în următorul an, cea mai mare zonă de agrement cu plajă artificială din România.
După cum vedeți, lucrurile se mișcă în direcția bună. Ele nu se vor opri aici. Voi continua să fac lucruri bune pentru Sectorul 6, voi continua proiectele începute, voi asculta în continuare vocea oamenilor și vom demara proiecte noi.
La începutul mandatului de primar, am promis că voi construi un parc nou în Sectorul 6 și m-am ținut de cuvânt! Voi păstra bunul obicei de a înființa parcuri noi, cu dotări moderne, pentru comunitatea noastră.
Am construit, de la zero, primul parc nou-înființat în Capitală, în ultimii 30 de ani: Parcul Timișoara.
Noul parc, de pe bulevardul cu același nume, este un proiect de succes, ce a devenit model de bune practici pentru reconversia urbană a unei foste platforme industriale.
- Am salvat de la returnarea fondurilor europene, dar și de la degradare, Parcul Drumul Taberei, pe care am reușit, în doar 8 luni, să-l transform în cel mai frumos parc din România;
- Am deschis serele din Parcul Drumul Taberei, optimizând consumul celor 7 pavilioane expoziționale, prin utilizarea de energie verde;
- Am redat familiilor plăcerea de a-și aminti de plimbările pe lacul din Parcul Drumul Taberei și acum, cel mai mare ponton plutitor din România, pe care l-am construit pentru a oferi hidrobiciclete, se dovedește neîncăpător pentru toți cei mici și mari, care accesează zilnic această facilitate;
- Am reamenajat locurile de joacă și terenurile de sport, pentru a susține o comunitate activă, care petrece timp de calitate în aer liber;
- Am preluat în administrare, de la Ministerul Transporturilor, zona adiacentă Gării Cotroceni, pentru amenajarea celei mai moderne zone de promenadă din București și a unui nou parc, pe o suprafață de peste 70.000 metri pătrați.
Voi continua înființarea de parcuri noi, iar pentru trei dintre ele, din Prelungirea Ghencea, Calea Plevnei și Regie, deja am demarat procedurile administrative.
Voi demara cel mai amplu proiect din România, cu privire la reducerea emisiilor de carbon prin crearea de Grădini Suspendate pe blocurile de locuințe și pe clădirile publice din sectorul nostru, care să acționeze ca un ”filtru de praf” și să înfrumusețeze peisajul urban.
În cele mai accesate zone din sectorul nostru, voi amenaja stații de reîncărcare gratuită a autoturismelor electrice, asigurând astfel confort sporit cetățenilor care aleg un astfel de mijloc de transport, prietenos cu mediul înconjurător.
Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.