Antena 3 CNN Alegeri locale 2020 Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi continua investiția în proiectele de infrastructură rutieră

Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Voi continua investiția în proiectele de infrastructură rutieră

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 08:45 25 Sep 2020 Modificat la 08:45 25 Sep 2020
o_1ej0b8m6svjp9napii19rlfcob.jpg

Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, susținem proiectele de infrastructură mare, realizate de Primăria Capitalei, prin elaborarea, la nivelul primăriei de sector, a documentațiilor tehnice și a cadrului urbanistic de dezvoltare, pentru:

  1. Finalizarea proiectului Penetrației Splai – Ciurel – A1, care va prelua traficul tranzițional, pentru cei care vin din zonele limitrofe ale Bucureștiului, către zonele comerciale și de birouri din Nordul și Centrul Capitalei.
  2. Supralărgirea Prelungirii Ghencea, la care se lucrează deja și care preia traficul tranzițional din zona Domnești către zonele centrale din Capitală.

Soluția sensurilor unice pe străzile interioare din cartiere reprezintă un model de fluidizare a traficului în marile orașe europene și este deja aplicat cu succes și în sectorul nostru.

Prin implementarea acestui proiect reușim, totodată, eliberarea trotuarelor și crearea de locuri de parcare suplimentare, contractabile, paralele cu axul drumului.

Am finalizat procedurile pentru construirea de parcaje subterane, terane, supraterane și parcări inteligente. Astăzi, putem afirma că avem front de lucru pentru construirea de locuri de parcare într-un ritm susținut.

Voi continua să construiesc zeci de mii de locuri de parcare, în perioada următoare, astfel încât confortul familiilor din Sectorul 6 să crească în mod constant.

Fluidizăm traficul din Sectorul 6 prin:

  • Construirea a șase pasarele pietonale peste Bulevardul Iuliu Maniu, pentru siguranța pietonilor și pentru optimizarea sistemului de semaforizare inteligentă. Acestea se vor amenaja în punctele cu trafic intens, respectiv la intersecțiile cu: Vasile Milea, Virtuții, Veteranilor, Gorjului, Apusului și Valea Cascadelor;
  • Înființarea unei legături de interconectare a bulevardelor: Prelungirea Ghencea, Bulevardul Timișoara și Strada Valea Cascadelor;
  • Extinderea proiectelor de tip Park&Ride, începute în acest mandat, cu noi parcări:
  • În zona de acces dinspre Domnești, la capătul liniei metroului ușor de suprafață,
  • La intrarea dinspre autostrada A1, având posibilități multiple de accesare a mijloacelor de transport public: metrou, autobuz, troleibuz;
  • Penetrația Bulevardul Timișoara – Centura Capitalei, un mare proiect de descongestionarea traficului de tranzit dinspre zonele limitrofe;
  • Relocarea în afara sectorului a Vămii București – Ilfov, care blochează cu zeci de tiruri Bulevardul Timișoara.

După cum vedeți, lucrurile se mișcă în direcția bună. Ele nu se vor opri aici. Voi continua să fac lucruri bune pentru Sectorul 6, voi continua proiectele începute, voi asculta în continuare vocea oamenilor și vom demara proiecte noi.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

×
Etichete: Gabriel Mutu
x close