Safta a candidat din partea PMP pentru un nou mandat, cel de-al treilea. Sorții i-au fost favorabili la vot, astfel încât a reșit să câștige încă o dată încrederea cetățenilor comunei.
Astfel, el a întrunit aproape 45% din sufragii, la o diferenţă de 127 de voturi faţă de principalul său contracandidat de la PNL.
La câteva ore după închiderea votului, Safta început să se simtă rău iar rudele și localnicii au sunat la numărul de urgență.
Echipajul de pe ambulanță a încercat manevre de resuscitare, dar în jurul orei 2 a fost pronunțat decesul.
Conform surselor medicale, edilul a suferit un infarct.