Antena 3 CNN Alegeri locale 2020 ALDE Buzău și-a prezentat principalii candidați pentru alegerile locale 2020

ALDE Buzău și-a prezentat principalii candidați pentru alegerile locale 2020

2 minute de citit Publicat la 18:40 19 Iun 2020 Modificat la 18:40 19 Iun 2020
o_1eb6hl1vg1qkdm7v19ohv961j00b.jpg

În prezența președintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu, ALDE Buzău a anunțat că secretarul coordonator al filialei George Sava va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Anterior subprefect și prefect al județului , și secretar general al Ministerului Agriculturii, George Sava a promis că, de acum, ALDE Buzău va lupta pentru a putea obține un scor electoral cu două cifre la alegerile locale.

Actualul viceprimar al municipiului Buzău Ion Viorel este cel care va fi candidatul ALDE la funcția de primar al municipiului. Ion Viorel este cunoscut nu doar pentru activitatea de viceprimar ci, pentru iubitorii de sport, el este cunoscut și din perioada în care a jucat fotbal la Steaua București și Rapid București și a fost director sportiv la clubul Gloria Buzău. 

Pentru că ALDE sprijină mediul de afaceri, candidatul susținut la primăria Râmnicu Sărat este Valentin Rusu, întreprinzător local.

De asemenea, au mai fost anunțate următoarele candidaturi: Bosneanu Constantin – candidat Primăria Padina, Tănăsescu Cristina – candidat Consiliul Local Nehoiu, Poliana Partal – candidat Consiliul Local Merei, Bucur Jan – candidat Primăria Rușețu, Cojocaru Dan – candidat Primăria Măgura, Grigore Florinel – candidat Primăria Gheraseni, Mihai Sorin – candidat Consiliul Local Colți, Stuparu Alexandru – candidat Primăria Florica, Paraschiv Ionel – candidat Consiliu Local C.A. Rosetti, Dinulescu Dragoș – candidat Consiliul Local Naeni, Valcu Constantin – candidat Primăria Vâlcelele. 

 Iulian Nicoare , președintele ALDE Buzău, spune că echipa pe care și-a construit-o  este una de calitate, cu oameni cinstiți și corecți, și că, împreună, toată filiala este decisă să lupte pentru a putea obține un rezultat electoral cât mai bun. 

De asemenea, conducerea ALDE Buzău a anunțat că doi consilieri PMP din cadrul Consiliului Local al municipiului Buzău, Gheorghe Vasile și Ionescu Mirela, au hotărât să adere la ALDE, astfel că de acum filiala  va fi reprezentată de 5 consilieri locali. 

Călin Popescu Tăriceanu , președintele ALDE, l-a felicitat pe președintele filialei Iulian Nicoare pentru felul în care a reușit să organizeze echipa.

”ALDE Buzău și-a anunțat o parte dintre candidați, rezultă foarte clar că aici conducerea filialei a luat hotărârea să mergem în alegerile locale pe liste proprii.  Mă bucur, căci aceasta este o dovadă că sunt conștienți de forța organizației. La alegerile locale sunt importanți candidații, pentru că oamenii trebuie să aibă încredere în ei. Sigur că la nivel național am convenit cu PSD ca, acolo unde organizațiile vor să meargă pe liste comune, să o facă, dar le-am dat liber să decidă dacă vor să meargă pe liste proprii sau nu.  Faptul că aici mergem pe cont propriu la alegerile locale nu presupune că nu putem să colaborăm apoi cu cei de la PSD,  să formăm împreună majorități”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Întâlnirea de azi a avut loc în contextul unei reuniuni regionale dedicate evaluării stadiului de selecție și nominalizare a candidaților pentru viitoarele alegeri locale. În perioada următoare, ALDE Buzău îi va prezenta și pe ceilalți candidați pentru alegerile locale.

×
x close