Antena 3 CNN Alegeri europarlamentare 2024 PPE câștigă din nou alegerile din UE. Pe locul doi, socialiștii

PPE câștigă din nou alegerile din UE. Pe locul doi, socialiștii

Ascensiunea partidelor de dreapta și extremă dreapta în țările din Europa a fost semnalată cu mult înainte alegerilor europarlamentare

PPE câștigă din nou alegerile din UE. Pe locul doi, socialiștii
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iun 2024   •   07:00

Însă proiecțiile publicate pe site-ul elections.europa.eu arată că, la nivelul legislativului european, alegerile au fost câștigate, din nou, de Partidul Popular European.

Conform sursei citate, după alegerile de duminică, formula noului legislativ european arată astfel (datele de mai jos fiind corespunzătoare situației de duminică, ora 22:14, după fusul orar al României):

  • PPE - Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) - 186 de mandate (25,83%)
  • S&D - Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European - 133 de mandate (18,47%)
  • Renew Europe - Grupul Renew Europe - 82 de mandate (11,39%)
  • ECR - Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - 70 de mandate (9,72%)
  • ID - Grupul Identitate și Democrație - 60 de mandate (8.33%)
  • Greens/EFA - Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană - 53 de mandate  (7,36%)
  • Stânga - Grupul Stângii în Parlamentul European - GUE/NGL - 36 de mandate (5,00%)
  • NI - Deputați neafiliați - 50 de mandate (6,94%)
  • Alții - Deputați nou aleși care nu sunt aliați cu niciunul dintre grupurile politice constituite în Parlamentul European ieșean - 50 de mandate (6,94%)

Europa, cu ochii pe Germania și Franța la alegerile pentru Parlamentul European

Chiar dacă ascensiunea forțelor de extremă dreapta s-a făcut simțită în mai multe țări din blocul comunitar, Franța (singura putere nucleară a Uniunii) și Germania (cea mai puternică țară de pe continent, din punct de vedere economic), au polarizat atenția.

În Franța, Emmanuel Macron a anunțat dizolvarea Adunării Naționale (Camera inferioară a Parlamentului francez) după ce sondajele la ieșirea de la urne au arătăt că formațiunea de extremă dreapta Rassemblement National a câștigat scrutinul, cu peste 31% din voturi, în vreme ce scorul obținut de formațiunea prezidențială Renaissance este de aproximativ 15%.

"Nu este un rezultat bun pentru partidele care apără Europa", a spus Macron.

În Germania, extrema dreaptă AfD (Alternativa pentru Germania) nu a câștigat alegerile, dar a marcat un avans de peste cinci procente față de precedentul scrutin din 2019 și a ajuns pe locul 2. Atunci, AfD a întrunit 11%, iar în prezent, după alegerile de duminică, este creditată cu 16,5%.

Pe primul loc s-a plasat alianța conservatoare CDU/CSU, cu 29,5 - 30 la sută.

Partidele coaliției cancelarului Olaf Scholz nu au avut o soartă prea bună în scrutinul de duminică.

Social-democrații lui Scholz au pierdut circa două procente, de la 14% de la 15,8%. Partidul Liberal Democrat a scăzut la 5% iar Verzii au înregistrat cea mai mare pierdere de electorat, de la 20,5% la 12%.

În acest context, Alice Weidel, una dintre figurile importante ale AfD, a calificat campania electorală a formațiunii sale drept "extrem de reușită" și a estimat că "oamenii au devenit, în general, mai eurosceptici".

Fotomontaj: hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles și drapelul Uniunii Europene

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Zeci de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, în greva foamei
x close