Curtea de Apel București obligă, prin decizia de vineri, Biroul Electoral Central (BEC) să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secții de votare pentru alegerile europarlamentare.
Decizia a venit după ce deputații Oana Cambera și Andrei Lupu, de la Reper, au precizat că au câștigat în instanță, la Curtea de Apel București, în numele partidului, anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central și renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai multe județe și secții de vot, inclusiv în secția nr. 282 din Tunari din Ilfov, unde a votat deputata de Ilfov.
„Am recâștigat astăzi (vineri - n.r.) în instanță un pilon al democrației: dreptul de a fi respectat votul oamenilor. În ultimele săptămâni, am primit peste 250 de sesizări din județe și secții diferite, foarte multe persoane care și-au făcut public votul, pentru că nu îl găseau pe procesul-verbal al secțiilor unde au votat. Secția nr. 282 din Tunari, Ilfov, este cazul cel mai cunoscut, de unde a început și procesul de sesizare, însă BEC ne-a respins toate cererile pe bandă rulantă, deși existau probe consistente, inclusiv declarații ale persoanelor în cauză. Justiția a făcut azi dreptate pentru toate aceste persoane și a hotărât să anuleze deciziile abuzive ale BEC. Este o situație fără precedent și vom continua pe mai departe efectuarea tuturor procedurilor legale pentru a ne asigura că va fi pusă în executare această decizie”, a declarat deputata de Ilfov Oana Cambera.
Potrivit Reper, BEC este obligat prin decizia Curții de Apel să înceapă renumărarea buletinelor de vot în mai multe secții de votare din țară pentru alegerile europarlamentare.
„Curtea de Apel București a decis, vineri, în Dosarul 4059/2/2024 anularea Deciziilor Biroului Electoral nr. 67D/11.06.2024, nr.78D/14.06.2024, nr.93D/18.06.2024, nr.94D/18.06.2024, nr.97D/18.06.2024 şi nr.110D/18.06.2024 și să oblige Biroul Electoral Central să soluţioneze cererile de renumărare a voturilor pentru alegerile europarlamentare, conform cererii de chemare în judecată, formulată în numele partidului Reper de deputații Oana Cambera și Andrei Lupu, cu sprijinul avocatului Dragoș Popa.
Alegerile au fost anulate în Costineşti. Oamenii trebuie să voteze din nou
Biroul Electoral Central a decis, marţi, anularea alegerilor pentru funcţia de primar în comuna Costineşti şi a mai stabilit că scrutinul va fi repetat pe 7 iulie.
„Anulează alegerile pentru funcţia de primar din Circumscripţia electorală numărul 29 comuna Costineşti, judeţul Constanţa, desfăşurate în data de 9 iunie 2024. Dispune repetarea la data de 7 iulie 2024 a scrutinului pentru funcţia de primar al comunei Costineşti, judeţul Constanţa”, a decis Biroul Electoral Central.
După cea de-a şasea numărare a buletinlor de vot la Costineşti candidatul PNL Gheorghe Mechenici a obţinut un vot în plus faţă de candidatul PSD, primarul în funcţie Dumitru Jeanu.
Voturile au fost numărate de şase ori
Biroul Electoral Judeţean Constanţa a constatat că au fost mai multe buletine nule considerate valabile şi că au votat doi cetăţeni ucraineni deşi nu aveau acest drept.
În prima fază, câştigător a fost Dumitru Jeanu de la PSD, actualul primar, la o diferenţă de un singur vot faţă de contracandidatul său, Gheorghe Mechenici, de la PNL. După renumărarea buletinelor, candidatul liberal avea mai multe voturi, dar decizia a fost contestată de adversarul său politic. O altă numărătoare a voturilor a arătat că este egalitate între cei doi candidaţi.