Nu vorbim doar de un top al zodiilor nepăsătoare, ci şi reci. În afară de nepăsarea respectivă, aceste persoane au şi o anumită răceală pe care o folosesc de multe ori pentru a descrie o altă persoană. E rece în comportament vizavi de ce se întâmplă în jurul ei şi nu e atentă la emoţiile care, de multe ori, sunt transmise de cei din jur.
Acestea sunt nişte zodii mai distante. Cu greu poţi să le intri în graţii, mulţi chiar nu le acceptă deloc.
Racul, în topul zodiilor nepăsătoare şi reci
Cum poate fi considerată o persoană născută în zodia Racului când ea este, de fapt, foarte iubitoare şi foarte emoţională? Dar, emoţiile Racului sunt cele care îl fac pe el să fie rece. În funcţie de persoana din faţă sau mai multe persoane, în funcţie de emoţiile pe care i le transmit aceste persoane Racului, dacă prinde ceva care simte că e cu tentă răutăcioasă, un Rac nu va rămâne dator pentru nimic în lume. Te lasă să spui şi apoi îţi dă o replică atât de tăioasă că o ţii minte câţiva ani. Depinde de modul cum este abordat.
Dacă a fost rănit sau trădat de cineva la care ţine foarte mult, greu să mai intri în graţiile unui Rac sau greu să te mai accepte. Poţi să fii cel mai bun prieten sau văr ori verişoară, pentru el nu mai contează. Pentru el contează, cuvintele acelea dure pe care i le-ai transmis. Se va comporta cu persoana care l-a rănit de parcă nici nu ar exista. Racul ţine tabela de marcaj, scorul, faptelor.
Capricorn, în topul zodiilor nepăsătoare şi reci
Trecem la o zodie de pământ care este dură, iar pământul este tare. De multe ore se zice că pământul este rece, iar cam aşa este şi Capricornul. Nu preferă să lase emoţiile la iveală şi continuă să conducă acţiunile în aşa fel încât, în final, tind să fie reci. Imaginea pe care el o afişează trebuie să fie una impenetrabilă şi, de obicei, prin acea poză de sfinx, pentru el reprezintă cheia succesului. Capricornul crede că dacă pare sentimental şi învăluit de emoţii este perceput drept slab şi pierde respectul celor din jur.
El are o părere total greşită faţă de cei din jur şi acceptă de multe ori să ia această faţadă ca nu cumva să îşi devoaleze sentimentele, slăbiciunea. Sunt atât de sensibili, au o mulţime de lucruri bune, dar ei nu vor să le lase la vedere. E dispus să folosească o altă persoană în avantajul propriu punând-o de multe ori pe ea să transmită acea negativitate, ca nu cumva să îşi atragă mustrarea celui din faţă. E rece pentru că alege să acţioneze practic, logic şi cât mai controlat.
Vărsător, în topul zodiilor nepăsătoare şi reci
E dorinţa lui de a-şi ţine emoţiile sub control. Şi reuşeşte să o facă atât de bine pentru că are o putere mentală extraordinară, dar în momentul în care afişează acest zid de netrecut, pur şi simplu îşi iroseşte puterea mentală. Nu e persoana la care dacă vii şi ai nevoie de un umăr pe care să plângi sare să te consoleze. Întâi te verifică, vede despre ce este vorba, dacă nu cumva minţi, şi abia apoi încearcă să te ajute, dar fără să se implice emoţional.
Fecioara, în topul zodiilor nepăsătoare şi reci
Crede că adevărat că este cea mai inteligentă persoană din camera în care se află şi toţi ceilalţi care sunt acolo sunt cel mult pe jumătate egali ei. Are o infatuare, în afară de răceala cu care te ţine la distanţă. E şi rece, şi nepăsătoare pentru că se concentrează mai mult pe ceea ce îi fabrică mintea în acel moment, impresiile pe care le procesează şi fiind concentrat pe ceea ce vrea să transmită, automat, ca să nu fie deranjată, pune o barieră. Fecioara tinde întotdeauna să ajungă la perfecţiune, dar nu va avea răbdare pentru greşeli sau defecte ale altor persoane care îşi doresc la fel ca şi ea să ajungă la un grad de perfecţiune.
Gemeni, în topul zodiilor nepăsătoare şi reci
Cei din zodia Gemeni sunt prin natura lor persoane imprevizibile. E o zodie dublă şi duală, iar motivul nepăsării poate fi o rană din partea unei persoane ori a încercat să motiveze, să vină cu scuze, iar la Geamăn cine se scuză, se acuză. Pentru mulţi, ca sfat, ar fi bine să aşteptaţi ca persoana în cauză să proceseze situaţia, să se calmeze şi abia apoi să abordeze o conversaţie. Cine poate să fie mai vehement, mai răutăcios, mai rece când l-ai supărat decât aceste zodii? Rac, Fecioară, Capricorn sau Gemeni.